miercuri, 10 septembrie, 2025

Realworld Eastern Europe – afaceri de 16 mil. lei din implementarea de soluții software GIS și automatizare pe piața locală

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Realworld Eastern Europe, unul dintre jucătorii pieței locale de integrare de software în zona GIS (Sistem Informațional Geografic), parte a holding-ului olandez Realworld Systems, mizează în acest an pe un avans al business-ului cu cca. 20%, la aprox. 16 milioane de lei.

Compania are o istorie de 24 de ani pe piața locală și este unul dintre principalii furnizori de servicii profesionale şi produse GIS pentru companiile care dezvoltă şi exploatează reţele şi infrastructuri distribuite geografic, precum telecomunicaţii, alimentare cu apă şi canalizare, transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazului. De asemenea, compania livrează și integrează pe piața locală soluții de automatizare și orchestrare de procese precum și solutiile de digitalizare a proceselor de mentenanță.

„Ultimii ani au însemnat pentru Realworld Eastern Europe o creștere accelerată a business-ului. Astfel, dacă în 2019 cifra de afaceri a companiei a atins 10,3 milioane de lei, în 2021 s-a situat la 14,8 milioane de lei”, a declarat Bogdan Hebean, Managing Director Realworld Eastern Europe.

Potrivit afirmațiilor sale, ritmul susținut de creștere s-a datorat atât activității tradiționale a companiei – servicii de consultanță în zona GIS -, cât și dezvoltării segmentului de automatizare și digitalizare, unul foarte dinamic pe piața locală.

„Ne continuăm planurile de dezvoltare a verticalelor de business în acest an, însă soluțiile de tip GIS vor aduce, cu siguranță, cca.75% din cifra de afaceri a companiei. Totuși, soluțiile de automatizare și orchestrare de procese precum și cele de digitalizare a proceselor de mentenanță (CMMS) sunt două priorități ale companiei pentru anul în curs”, a subliniat Bogdan Hebean.

Reprezentantul companiei a subliniat că focusul pentru anul 2022 este pe zona telecom, însă se are în vedere și o penetrare a sectoarelor fin-bank, dar și manufacturing (producție) cu soluții care pot avea un impact imediat în operațiunile companiilor.

În acest sens, principalele soluții propuse de Realworld Eastern Europe pe plan local sunt GE Smallworld, Cortex, Mapidea și Maintenance Connection. GE Smallworld este o solutie de asset management care excelează în satisfacerea nevoilor de inventariere și documentare a rețelelor, oferind în același timp o suită de module funcționale care adresează întreg spectrul de procese de afaceri: planificare și proiectare, construcție, exploatare și întreținere. Această soluție a fost deja implementată de către echipa din România în cadrul principalilor operatori telecom din România, Germania, Elveția și Marea Britanie. Cortex este o soluție de automatizare inteligentă și de orchestrare de procese, implementată, de asemenea, în cadrul celor mai mari companiilor telecom din România.

Mapidea are rolul de a permite utilizarea informațiilor geo-referențiate într-un mod foarte facil, în timp ce Maintenance Connection oferă digitalizarea proceselor de mentenanță, cu un impact imediat în eficiență prin evitarea defectării echipamentelor din orice tip de unitate de producție.

„În ceea ce privește principalele provocări ale anului în curs pe plan local, considerăm că situația geo-politică din zonă este cea mai importantă. Pe de altă parte, lipsa resursei umane specializate și durata mare de training pentru soluțiile pe care le oferim reprezintă aspecte de care ne lovim”, a mai spus Bogdan Hebean.

Acesta a subliniat, de asemenea, că un aspect pozitiv de menționat cu privire la piața din România este faptul că se observă o tot mai mare maturizare și implicit înclinația companiilor către investiții în digitalizarea și automatizarea proceselor pentru a contribui la creșterea productivității pentru mai toate industriile cheie.

Despre Realworld Eastern Europe

Realworld Eastern Europe, companie fondată în 1998, este parte din holding-ul olandez Realworld Systems, cu prezență în Olanda, Germania, Marea Britanie, Indonezia, Africa de Sud, Australia și Ungaria.

Compania oferă servicii profesionale şi produse GIS pentru organizațiile care dezvoltă şi exploatează reţele şi infrastructuri distribuite geografic, ca de exemplu: telecomunicaţii, alimentare cu apă şi canalizare, transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazului. În plus, compania dezvoltă și livrează soluții de gestionare a mentenanței și de digitalizare.

Realworld Eastern Europe dispune de o echipă de consultanți GIS, cu o experienţă de peste 10 de ani în achiziţionarea şi prelucrarea datelor geospaţiale, precum şi dezvoltarea şi implementarea de soluţii GIS pentru clienţii din întreaga lume.

 

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Anda Bucșan, Cargus: Experiența clienților dictează viitorul curieratului și al e-commerce-ului

Pe măsură ce e-commerce-ul românesc s-a extins cu viteza unui click, clienții au trecut de la entuziasmul descoperirii la...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA