vineri, 27 iunie, 2025

Studiu Pfarma.ro: Trei din patru români au cumpărat cel puțin o dată dintr-o farmacie online pe perioada pandemiei

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Conform unui studiu realizat de compania de cercetare de piață Ipsos pentru lanțul de farmacii Professional Farmaline, trei din patru clienți ai farmaciilor fizice, cu vârsta cuprinsă între 25-55 ani din mediul urban, au cumpărat produse și din farmacii online. Cea mai mare parte a respondenților au avut o primă experiență de cumpărare online în ultimele șase luni. Totodată, o treime dintre clienții farmaciilor online estimează o creștere a frecvenței comenzilor lor în următoarele șase luni.

Din datele studiului, până în prezent, un cumpărător care a optat pentru o farmacie online a făcut în medie nouă comenzi, cele mai multe fiind plasate de la debutul pandemiei. Cele mai populare categorii de produse pe care românii le-au cumpărat dintr-o farmacie online în ultimele trei luni au fost: suplimente alimentare (precum vitamine, minerale, produse naturiste sau ceaiuri), produse de îngrijire a pielii și corpului, medicamente care pot fi eliberate fără prescripție medicală sau produse pentru îngrijirea copilului.

Din punct de vedere al motivelor pentru care românii aleg să cumpere medicamente sau alte produse dintr-o farmacie online, cel mai des menționate au fost prețul mai avantajos, faptul că pot face comenzi oricând doresc fără a fi condiționați de un program de lucru, ofertele promoționale, dar și livrarea produselor acasă, nefiind nevoie ca aceștia să se deplaseze până la farmacie pentru a le achiziționa.

De cealaltă parte, românii care nu au comandat niciodată dintr-o farmacie online au invocat cel mai des motive precum costul de livrare la domiciliu, lipsa posibilității de a cere sfatul sau de a discuta cu un farmacist, dar și faptul că timpul de livrare al produselor este prea mare. De asemenea, trei din patru respondenți au declarat că și-ar dori să poată contacta de la distanță un farmacist pentru consiliere în cazul unei probleme de sănătate minore.

88% dintre respondenții studiului au declarat că ultima dată când au cumpărat dintr-o farmacie au planificat procesul de cumpărare, știind de dinainte ce produse vor să cumpere, în timp ce 12% au spus că a fost o acțiune spontană, neștiind ce produse vor cumpăra în final.

În topul celor mai apreciate facilități oferite de farmaciile online, participanții la studiu au menționat: descrierea detaliată și clară a produselor, afișarea stocurilor din farmaciile fizice și posibilitatea de rezervare pe website a produselor pentru ridicare personală ulterioară.

Peste două treimi din clienții farmaciilor online sunt femei

În ceea ce privește profilul clienților farmaciilor online, 68% dintre aceștia sunt femei, 80% au studii superioare (universitare și postuniversitare), în timp ce 56% au un venit personal de peste 3100 lei. Categoria de vârstă care optează cel mai des pentru cumpărături în farmaciile online este 35-39 ani (20% dintre respondenți), urmată îndeaproape de cele între 30-34 ani și 50-55, fiecare cu o pondere de 19% din total.

Potrivit studiului, în topul celor mai active regiuni din țară la categoria cumpărături online din farmacii se află pe primul loc regiunea București – Ilfov cu 22%, urmată de regiunile Nord-Est și Sud-Est cu 14%, regiunea Sud (12%) și Nord-Vest (11%).

Studiul a fost realizat pe 500 de cumpărători din farmacii cu varsta între 25 și 55 ani, eșantion reprezentativ urban. Interviurile online cu respondenții participanți la studiu s-au desfășurat în perioada 12-19 octombrie 2021.

Despre Professional Farmaline

Lanțul de farmacii „Professional Farmaline” se preocupă continuu de aducerea în portofoliu a celor mai bune produse de uz medical, terapeutic, profilactic sau cosmetic, pe care să le ofere alături de prețuri corecte și consiliere personalizată. Planurile companiei includ utilizarea științei în favoarea sănătății atât prin calitatea și inovația produselor comercializate cât și prin instruirea continuă a personalului implicat, care a depășit în prezent cifra de 200 de angajați.

Rețeaua „Professional Farmaline” numară 25 de farmacii și oficine locale în județele Prahova, Brașov și Dâmbovița. Pentru a oferi posibilitatea achiziționării online a produselor dorite, într-o manieră ușor de accesat, în anul 2017 compania a lansat farmacia online Pfarma.ro, desemnată câștigătoarea categoriei “Farmacie” la GPeC – Gala Premiilor eCommerce 2021.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Provident: Românii devin mai siguri pe cunoștințele lor financiare, iar 4 din 10 iau în calcul un credit pentru nevoi personale în perioada următoare

Tot mai mulți români iau în calcul un credit de nevoi personale în perioada următoare. Potrivit sondajului anual realizat...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor