-
Banca avea la 30 septembrie 2021 active totale de 56,8 miliarde lei, o creștere de 15%, an la an;
-
Portofoliul de credite nete al băncii a ajuns la 31,6 miliarde de lei, cu 13% mai mult fata de aceeași perioadă a anului trecut si cu 11% față de finalul anului 2020;
-
Depozitele clienților au atins valoarea de 46,5 miliarde de lei la T3, în creștere cu 14% față de septembrie 2020;
-
Profitul net a crescut cu 11% în primele noua luni ale anului 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Raiffeisen Bank a încheiat trimestrul al treilea din 2021 cu o performanță financiară bună, obținând un profit net de 645 milioane de lei, cu 11% peste perioada similara din 2020. În acest an, principalele priorități ale băncii au rămas siguranța angajaților, a clienților și a partenerilor, precum și adaptarea permanentă la impactul pandemiei și la incertitudinile din mediul economic.
“Am avut o evoluție foarte bună în primele trei trimestre din 2021 și mă bucur să văd creșterea activității de creditare, pe de-o parte și pe de alta parte, un comportament foarte bun de plată al clienților noștri, semn că am depășit cu bine primele valuri ale pandemiei. Costul riscului a scăzut considerabil în 2021 față de 2020, când am avut o abordare mai degrabă conservatoare pentru a ține pasul cu deteriorarea mediului economic. Spuneam la finalul anului trecut că sunt convins că împreună vom traversa cu bine această criză sanitară și economică, iar rezultatele de astăzi confirmă acest lucru. În primele 9 luni ale anului 2021 portofoliul nostru de credite nete a crescut cu 13% (an la an) – 12% la persoane fizice, 17% la IMM si 14% la corporații mari și medii, în condițiile în care am adaptat oferta noastră și am continuat să ne susținem clienții și economia cât am putut de mult”, a spus Steven van Groningen, președinte & CEO Raiffeisen Bank.
Veniturile operaționale, ca și cheltuielile operaționale s-au păstrat aproximativ la același nivel din 2020. Activitatea tranzacțională s-a intensificat în 2021, veniturile din comisioane revenind la nivelurile înregistrate înainte de pandemie. Pe de altă parte, veniturile din dobânzi au fost afectate de deprecierea marjelor de dobândă, în contextul scăderii ratelor de piață și de practicarea unor prețuri competitive pentru a susține clienții și economia. Astfel, creșterea veniturilor băncii a fost de doar 1%, an la an.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Cheltuielile operaționale se mențin la același nivel din 2020. Investițiile Raiffeisen Bank au fost direcționate în continuare, cu precădere, spre îmbunătățirea continuă a capabilităților digitale și dezvoltarea profesională a echipei, pentru a răspunde cât mai bine și mai rapid nevoilor clienților. De asemenea, am continuat să investim în menținerea unui mediu sigur atât pentru clienți, cât și pentru angajați.
În cele trei trimestre ale acestui an, Raiffeisen Bank a atras sume considerabile în conturile curente și în depozitele clienților, dovadă că este un partener de încredere, indiferent de vremurile pe care le traversăm. Depozitele clienților au ajuns la 46,5 miliarde de lei in T3 2021, o creștere cu 14% fata de 30 septembrie 2020.
Finanțarea sustenabilă prinde tot mai mult contur la Raiffeisen Bank
Soldul creditelor nete acordate IMM la T3 2021 a marcat o creștere importantă de 17 %, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, susținută de programul IMM Invest, dar și de programele Fondului European de Investiții (EIF). Ca partener al clienților IMM și ca instituție bancară participantă la schema de ajutor de stat, prevazută în OUG nr. 130/2020, în primele noua luni ale anului 2021, 2.900 de beneficiari au încasat în conturile deschise la Raiffeisen Bank aproape 100 milioane de euro, în vederea susținerii activității lor, într-o perioada complicată pentru ei.
De asemenea, banca se pregătește pentru implementarea unor noi instrumente financiare ce vor fi lansate de către Instituțiile Financiare Internaționale prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu scopul de a îmbunătăți accesul la finanțare al IMM-urilor și a le acorda sprijin în procesul de tranziție către modele de afaceri sustenabile.
Programul dedicat stratup-urilor, Factory by Raiffeisen a atras anul acesta 150 de antreprenori care și-au înscris ideea de afaceri în programul de finanțare. Pe componenta educațională a programului Factory, Startup Studio, în primele 2 ediții, 170 de antreprenori au fost selectați să-și analizeze ideile de afaceri alături de specialiști din Raiffeisen Bank sau mentori externi.
În septembrie 2021, departamentul de Investment Banking a încheiat cu succes plasamentul privat al obligațiunilor emise de Libra Internet Bank. În calitatea sa de coordonator global și manager, Raiffeisen Bank a organizat și condus proiectul ce s-a finalizat prin atragerea de la investitori instituționali și privați a sumei de 27,8 milioane euro, printr-o emisiune de obligațiuni preferențiale, de tip senior, denominate în euro, cu maturitate șapte ani, destinate consolidării bazei de datorii eligibile (MREL).
În cele 9 luni ale anului 2021 banca a acordat un volum de credite de consum pentru populație cu aproximativ 55% mai mare decât în perioada similară a anului 2020, punând accent pe automatizarea și îmbunătățirea proceselor de creditare. Dacă vorbim de creditele imobiliare, atât prin produsul propriu de finanțare al băncii, cât și prin participarea la programul Noua Casă, banca a acordat cu aproximativ 50% mai multe credite, ca volum, decât în aceeași perioadă a anului trecut, încurajând mai ales achiziția de imobile verzi. Aproximativ 40% din totalul locuințelor finanțate de bancă au clasa energetica A.
Procesul de digitalizare continuă într-un ritm susținut
În luna septembrie 2021, portofoliul de clienți digitali activi persoane fizice al băncii a depășit cifra de 1.000.000. Banca își răsplătește clienții digitali cu experiențe online de calitate, adaptând permanent aplicațiile băncii la nevoile clienților. Un exemplu este aplicația Smart Mobile: a fost lansat fluxul de înrolare clienți direct în aplicație, operațiuni de blocare a cardurilor cu reemiterea lor, recuperarea codului de utilizator, vizualizarea codului PIN al cardurilor, actualizarea unor date personale etc.
Posibilitatea de a obține un credit de nevoi personale Flexicredit 100% online, în câteva minute, și subscrierea de unități emise de fondurile de investiții administrate de S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A. („RAM”), pentru clienții eligibili, au fost foarte bine primite anul acesta de către clienții persoane fizice, utilizatori ai aplicației Smart Mobile.
O altă componentă importantă este cea de bancassurance. Alături de partenerul UNIQA, banca oferă acum posibilitatea achiziționării de asigurări online, direct de pe site-ul băncii www.raiffeisen.ro/asigurari-online/;
Raiffeisen Bank continuă să fie unul dintre liderii pieței cardurilor de credit din România, cu un portofoliu de peste 550.000 de carduri active. Cu peste 2 milioane de carduri de debit active, numărul tranzacțiilor e-commerce efectuate de persoane fizice, prin intermediul acestora a crescut cu 70%, față de primele 9 luni ale anului trecut.
Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piața bancară din România și peste 2,22 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.600 de angajați, 300 de agenții în toată țara, 660 de ATM-uri, 450 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și o rețea de peste 25.600 de POS-uri.