joi, 11 septembrie, 2025

ClusterPower a inaugurat oficial investiția în centrul de date din Mischii

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

ClusterPower a inaugurat, oficial, investiția de aproape 40 de milioane de euro de la Mischii, județul Dolj, într-un parc tehnologic în care se vor construi cinci centre de date și o unitate de producere a energiei electrice necesară pentru asigurarea consumului întregului campus.

Vizita la șantier a fost precedată de un eveniment de prezentare a companiei care a avut loc la Universitatea din Craiova, la care au participat reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților publice și ai mediului de afaceri, atât din țară cât și din străinătate. În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, rectorul Universității din Craiova, instituție cu care ClusterPower a încheiat un parteneriat pentru atragerea de talente în vederea angajării în centrul de date, care a declarat: ”Sunt onorat că mă aflu aici, la inaugurarea unui proiect care sunt convins că va deveni emblematic pentru regiunea noastră și care crează premisele unei adevărate autostrăzi destinate proiectelor colaborative, cercetării și dezvoltării. Îmi doresc pentru Universitatea din Craiova și pentru toată Oltenia ca astfel de evenimente să fie din ce în ce mai dese”.

Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower a vorbit despre potențialul semnificativ pe care România îl oferă acestei industrii și despre avantajele pe care centrul de date de la Mischii le va oferi economiei și societății.

Vorbim despre valori pe care ClusterPower le imbrățișează și cea mai importantă este încrederea. Încrederea este elementul central al relației cu clienții, partenerii și toți cei implicați în acest proiect. De aceea, sunt mândru că avem parteneriatului cu Universitatea din Craiova, pentru că vorbim despre inovație, cercetare și aplicabilitate pentru clienții noștri. Cred că România are multe de spus în tot ceea ce înseamnă inovație, cercetare, digitalizare. Avem în țară multe industrii foarte specializate care au nevoie de instrumentele pe care noi le creăm la Mischii și mă refer la supercomputerul pe care îl vom aduce în România, un supercomputer similar cu cel utilizat de Pfizer pentru crearea vaccinului anti covid. Un astfel de instrument cu siguranță va putea fi folosit în industria farma din România sau în domeniul fizicii nucleare sau în sectorul energetic”, declară Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower.

La rândul său, Vladimir Ester CTO ClusterPower, a evidențiat necesitatea creării unei astfel de infrastructuri, care nu există în acest moment în România, și care va permite interconectarea cu alte 750 de centre de date din toată lumea.

Tehnologia a progresat enorm în ultimii ani și își face simțită prezența din zona astronomiei, la medicină, transporturi și până la agricultură. Tehnologia este în mâinile noastre, o folosim zilnic prin multiplele aplicații pe care le avem la îndemână. Ce au toate astea în comun? Infrastructura. Toate au nevoie de infrastructură, de o putere mare de procesare, de telecomunicații și de un mediu colaborativ care să poată accesa această infrastructură de oriunde din lume. Avem o comunitate care își dorește astfel de proiecte ca al nostru și care vrea să se apropie de tendințele din Europa de Vest sau SUA, iar proiectul nostru de la Mischii exact asta va face: va crea această infrastructură care ne va permite un nivel de interconectivitate globală care în acest moment nu există în România”, spune Vladimir Ester, CTO ClusterPower.

ClusterPower construiește lângă Craiova o infrastructură de Inteligență Artificială one-stop-shop, cea mai mare din România și din regiune prin care va crea contextul pentru stimularea creșterii economice a regiunii, permițând găzduirea și dezvoltarea de soluții digitale de ultimă generație, cu valoare adăugată ridicată.

Despre ClusterPower

ClusterPower a fost înființată în 2019 de trei antreprenori români: Cosmin Georgescu, Vladimir Ester și Carmen Ursa Georgescu. Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower, este expert în energie și are o experiență de 15 ani în management și 20 de ani experiență în domeniul infrastructurii energetice și proiectelor tehnologice complexe. Vladimir Ester, CTO ClusterPower, este expert în infrastructură și servicii IT și lucrează de 15 ani în domeniul tehnologic și în dezvoltarea de proiecte IT de mare anvergură. Carmen Ursa Georgescu, CCO ClusterPower este expert în relații internaționale și are 12 ani de experiență în proiecte globale cu prezență pe mai multe continente. Cei trei fondatori sunt absolvenți EMBA Asebuss și Kenesaw State University și dețin specializări de prestigiu corespunzătoare expertizei lor.

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

România intră pe scena mondială a logisticii prin participarea Anei-Maria Saraholu la Young Logistics Professionals Award

De peste două decenii, FIATA și TT Club deschid drumul tinerelor generații de profesioniști printr-o competiție de elită. Fostul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA