ROMÂNI SECHESTRAȚI ÎN MEXIC -Cetățenii români au fost expuși unui tratament înjositor, inuman, degradant, vecin cu tortura

În intervalul 30 ianuarie 2021 – 04 februarie 2021, cu ocazia deplasării în scop turistic în Cancun, Statele Unite Mexicane, a unui număr mare de cetățeni români, au avut loc grave încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului.

Pe parcursul acestor zile, au ajuns în Statele Unite Mexicane aproximativ 200 de cetățeni români, în grupuri de câteva zeci de persoane. Imediat după ce cetățenii români au ajuns pe Aeroportul din Cancun, aceștia au fost supuși unor abuzuri inimaginabile, fiindu-le interzisă intrarea pe teritoriul mexican, în mod nejustificat și nemotivat, fără a fi îndeplinite procedurile de verificare a documentelor sau de interviu. Acest lucru a condus la reținerea cetățenilor români pe aeroport, fie pentru câteva ore, fie pentru câteva zile, până la momentul deportării.

Regim de detenție

„La aterizarea pe Cancun, autoritățile mexicane ne-au confiscat pașapoartele și dispozitivele electronice. Ne-au ținut încuiați într-un regim de detenție. Nu am avut condiții de dormit, de spălat, nu s-a respectat nici o regulă de distanțare socială și am fost bruscați și umiliți de polițiștii mexicani de frontieră. Unii din grup tușeau și bănuiesc că aveau COVID, deci am fost expuși cu toții intenționat în cel mai înalt grad de risc posibil, peste 48 ore împreună în spații închise, mici, supraaglomerați, fără aerisire, igienă precară, fără haine de schimb (erau în bagajele de cală). Probabil că unii au și luat COVID!” povestește Andrei, 44 ani, Consultant și expert proiecte fonduri europene, proiecte sociale și antreprenoriale, București.

Cetățenii europeni au fost închiși în încăperi mici, peste 30 de persoane în fiecare, fără a se respecta minime recomandări în ceea ce privește pandemia de SARS-CoV-2, primind apă și mâncare rar, fiind supuși unor abuzuri verbale și chiar fizice. Ulterior, unii cetățeni au fost transferați în arestul serviciului de imigrări, în încăperi reci, insalubre, fără geamuri, iluminate încontinuu cu neoane. Nu li s-au oferit condiții minime de odihnă, primind câteva saltele murdare și câteva pături, în mod cert insuficiente prin raportare la numărul persoanelor.

„Am crezut că ne vor închide pe veci în celula de piatră, fără geamuri. Îmi era frică. Am crezut că nu o să mă lase să mai stau cu familia mea.” descrie Sofia, o fetiță de 5 ani din Iași.

Autoritățile mexicane nu au ținut cont de problemele medicale ale cetățenilor europeni și nu le-au oferit acestora posibilitatea de a se adresa unui judecător pentru verificarea măsurii reținerii. Odată cu reținerea, cetățenilor europeni le-au fost confiscate telefoanele. Abia în a doua zi de reținere li s-a permis utilizarea lor pentru câteva minute. La finalul perioadei de reținere, cetățenilor europeni nu li s-au eliberat documente care să justifice interdicția de a intra în Statele Unite Mexicane, astfel că în continuare aceste persoane nu înțeleg care a fost motivul pentru care a fost necesară săvârșirea acestor fapte.

„În prima seară, o doamnă a leșinat. Soțul meu, medic, i-a acordat primul ajutor. Medicul lor a venit după 20-30 de minute. Soțul meu a insistat că doamna ar avea nevoie de o perfuzie și un tratament, dar au spus că nu are ce să facă, nu o poate duce la cabinet deoarece ar însemna ca doamna să intre pe teritoriul Mexicului.” povestește Monica, 40 de ani, Economist, Cluj-Napoca.

„În mai mult rânduri le-am spus că trebuie să ajung la bagajul de cală, deoarece acolo aveam rezerva de insulină. Nu mi-a fost permis accesul. Am fost diagnosticat cu diabet 1 insulino-dependent acum 11 ani și de atunci folosesc în mod zilnic, de mai multe ori pe zi, insulina. Ziua respectivă a fost prima și singura de până acum, când nu mi-am administrat insulina.” afirmă Mihai, 41 de ani, Manager ONG, București.

Pe lângă aceste abuzuri impardonabile, ce au lăsat urme adânci asupra psihicului cetățenilor europeni, aceștia au experimentat și un sentiment de abandon din partea Statului Român, care nu și-a respectat obligația fundamentală de a-și proteja cetățenii aflați în străinătate. Deși au fost informate prin petiții și apeluri telefonice asupra acestei situații inumane, autoritățile române au luat atitudine abia după câteva zile, timp în care niciun reprezentant nu s-a deplasat la Aeroportul din Cancun pentru a verifica măcar starea cetățenilor.

„Fetița mea mă întreba cu lacrimi în ochii: Mami, o să ne mai lase să plecăm de aici? Cel mai greu moment pentru o mamă este atunci când nu are răspuns pentru copilul ei! Sunt foarte mâhnită în sufletul meu de mamă pentru că  fetița mea, un cetățean român și ea, a realizat că acestui stat român nu le pasă nici măcar de copii.” descrie Sanda, 42 de ani, Medic, Cluj-Napoca.

Scrisori către oficialitățile europene

„Mă adresez excelențelor sale, domnului David Sassoli, Președintele Parlamentului European, doamnei Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene, domnului Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiție și domnului Josep Borell Fontalles, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politici de Securite, în numele cetățenilor români aflați în situația descrisă mai sus. Vă solicităm să luați cele mai ferme măsuri posibile, astfel încât pe viitor asemenea incidente reprobabile să nu se mai repete deoarece cetățenii români au fost expuși unui tratament înjositor, inuman, degradant, vecin cu tortura. Solicitarea pe care v-o adresăm este în spiritul tratatelor Uniunii Europene, fiind formulată în numele unui grup format din 21 de cetățeni români. Vă solicităm să luați atitudine publică față de abuzurile săvârșite de autoritățile Statelor Unite Mexicane, precum și să demarați procedurile necesare în vederea reglementării raporturilor interstatale pentru a evita apariția altor situații similare. De asemenea, vă solicităm să atrageți atenția autorităților Statului Român să își îndeplinească obligația de apărare a cetățenilor români aflați în străinătate și de garantare a respectării drepturilor acestora. Nu în ultimul rând, vă solicităm respectuos să ne comunicați ce măsuri ați dispus în acest caz.” afirmă Eugen Iordăchescu (foto), avocatul reprezentant al grupului de români sechestrați în Mexic.

Declarații:

BUCUREȘTI, 11 Martie 2021:

„Experiența mexicană a fost cea mai umilitoare și degradantă întâmplare din viața noastră. Am fost tratați ca niște infractori. Din păcate toate acestea au fost posibile cu largul concurs al statului român, care și-a abandonat proprii cetățeni. Stat care a fost indiferent la abuzurile și umilințele la care peste 150 de cetățeni ai săi, sechestrați ilegal, erau supuși la peste 12.000 km de casă.”

Tudor, 52 ani, Cluj-Napoca

___________________________________

„Inconștient eram învăluiți în atacuri de panică și plânsete. Mexicanii, neclintiți, au închis zăvorul în urma noastră și prin ușiță tip vizieră (ca la închisoare) au zis că ne vor aduce mâncare. Într-o celulă erau 8 oameni pe 2 saltele. Cea mai lungă noapte din viata noastră, întâmpinată de coșmaruri ale realității. Răspunsul lor la disconfortul nostru termic a fost „In Romania is colder than here, get used  to it”.”

 Mara, 17 ani, Elev

___________________________________

„Am suferit un tratament degradant: am stat 19 ore încuiați într-o celulă de ciment fără geamuri, la 4 grade, câte 8 pe 3 saltele, separați de familie. Mexicanii înarmați, neclintiți, au închis zăvorul în urma noastră și prin ușa de metal cu vizieră (ca la închisoare) nu am reușit să comunicăm cu nimeni. Groaza era instaurată peste tot, deoarece nimeni nu era înștiințat de sechestrarea noastră în acel buncăr. Cea mai lungă noapte din viata mea, întâmpinată de coșmaruri ale realității, încercări nereușite de a accesa un minim de ajutor. Momentele ce au urmat nu le voi uita niciodată: atacurile de panică și plânsetele celor care au rămas, dezamăgirea din urma lipsei de umanitate și clipele în care am fost considerați prizonieri.”

Cătălin, 48 ani & Irina, 49 ani, Bacău

___________________________________

„Nu știam nimic ce se va întâmpla cu fiecare, nu ni se spunea nimic, nu ni se răspundea la întrebări, decât evaziv și de fapt nimic cert. Nu am fost întrebat nici măcar cum mă numesc.

Lufthansa mi-a dat bilet de întoarcere nu cu destinația București, ci Madrid. După aterizarea în aeroportul Frankfurt, la întoarcere, am insistat să mi se schimbe biletul către București, dar mi-au spus că biletul mi-a fost eliberat automat cu destinația de unde am venit. Cum mi-a eliberat Lufthansa bilet fără acordul meu, fără nici măcar să mă anunțe în prealabil unde vor ei și cum vor ei? Am ajuns în Madrid total răvășit! Nici nu am știut nimic de bagajul meu de cală până la Madrid. În urmă cu câteva zile mă gândeam că voi avea o vacanță superbă și refuzam să cred că asta e realitatea. N-am mai fost în Mexic niciodată dar acum este clar că nu aș mai merge, poate chiar și gratis!”

Adrian, 57 ani, inginer, Mangalia

___________________________________

„Am crezut că ne vor închide pe veci în celula de piatră, fără geamuri. Îmi era frică. Am crezut că nu o să mă lase să mai stau cu familia mea.”

Sofia, 5 ani, Iași

___________________________________

„Îmi era frică de mexicani pentru că mă gândeam că oricând îi puteau aresta pe părinți și să mă ducă pe mine la casa de copii. Cel mai urât a fost când ne-au dus în celulă și au vrut să ne despartă de tată. Mi-a fost foarte, foarte frică atunci când ne-au strigat pentru îmbarcare, întâi pe mama, apoi pe sora mea, pe tata, iar apoi au strigat altă familie. Abia după câteva minute m-au strigat și pe mine, iar eu am crezut că voi rămâne singur acolo.”

Robert, 10 ani, Iași

___________________________________

„Pentru prima dată în viață mi-a fost frică pentru siguranța și sănătatea copiilor mei. Nu mi-am imaginat niciodată că vom ajunge să fim încuiați într-o celulă, ca infractorii, în condiții groaznice, în frig, fără a avea acces măcar la un săpun de mâini. Nu am avut nici măcar posibilitatea de a-i administra copilului tratamentul pentru ochi, deoarece necesită măsuri de igienă riguroase. Este inadmisibil!”

Daniela, 36 ani, administrator, Iași

___________________________________

„Au fost momente de groază prin care am trecut. Nu reușesc să dorm și am senzația de sufocare la orice zgomot. Mi se pare că cineva vrea să ma lege în orice moment și că libertatea îmi e doar aparent acordată!”

Adina, 47 ani, Economist, Măgurele

___________________________________

„La aterizarea pe Cancun, autoritățile mexicane ne-au confiscat pașapoartele și dispozitivele electronice. Ne-au ținut încuiați într-un regim de detenție. Nu am avut condiții de dormit, de spălat, nu s-a respectat nici o regulă de distanțare socială și am fost bruscați și umiliți de polițiștii mexicani de frontieră. Unii din grup tușeau și bănuiesc că aveau COVID, deci am fost expuși cu toții intenționat în cel mai înalt grad de risc posibil, peste 48 ore împreună în spații închise, mici, supraaglomerați, fără aerisire, igienă precară, fără haine de schimb (erau în bagajele de cală). Probabil că unii au și luat COVID!”

Andrei, 44 ani, Consultant și expert proiecte fonduri europene, proiecte sociale și antreprenoriale, București

___________________________________

„Fetița mea mă întreba cu lacrimi în ochii: Mami, o să ne mai lase să plecăm de aici? Cel mai greu moment pentru o mamă este atunci când nu are răspuns pentru copilul ei! Sunt foarte mâhnită în sufletul meu de mamă pentru că  fetița mea, un cetățean român și ea, a realizat că acestui stat român nu le pasă nici măcar de copii.”

Sanda, 42 de ani, Medic, Cluj-Napoca

____________________________________

„În prima seară, o doamnă a leșinat. Soțul meu, medic, i-a acordat primul ajutor. Medicul lor a venit după 20-30 de minute. Soțul meu a insistat că doamna ar avea nevoie de o perfuzie și un tratament, dar au spus că nu are ce să facă, nu o poate duce la cabinet deoarece ar însemna ca doamna să intre pe teritoriul Mexicului.”

Monica, 40 de ani, Economist, Cluj-Napoca

____________________________________

„Timp de aproape 50 de ore am stat în niște condiții de nedescris, am dormit pe jos, în frig. În prima noastre am avut la dispoziție 4 saltele pentru 15 persoane. Au încercat să ne despartă, femei și bărbați. Am fost martoră atunci când prietena mea a fost fortață și bruscată să părăsească camera în care stăteam pentru a fi dusă la subsol. Aplicau forța de fiecare dată. Eram înmărmurită. În jurul meu, rând pe rând, au fost persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, care nu s-au acordat. O femeie a făcut un atac de panică, o altă persoană a leșinat. Singura lor reacție a fost că ne prefacem. A fost trimis târziu un medic, care doar știa să măsoare tensiunea. Pentru soțul meu nu aveau glucometru și nici insulină. Am părăsit aeroportul după 50 de ore, timp în care am fost umiliți, jigniți, sfidați și obligați să așteptăm în condițiile descrise mai sus.”

Livia, 31 ani, București

_______________________________

„În mai mult rânduri le-am spus că trebuie să ajung la bagajul de cală, deoarece acolo aveam rezerva de insulină. Nu mi-a fost permis accesul. Am fost diagnosticat cu diabet 1 insulino-dependent acum 11 ani și de atunci folosesc în mod zilnic, de mai multe ori pe zi, insulina. Ziua respectivă a fost prima și singura de până acum, când nu mi-am administrat insulina.”

Mihai, 41 de ani, Manager ONG, București

______________________________

„A fost crunt să vedem și să simțim pe propria piele lipsa încercării de a remedia aceste lucruri din partea Statului Român și a companiei Lufthansa.”

Răzvan, 32 ani, Inginer de Sistem Software, București

_____________________________

„Am fost agresată fizic și verbal de personalul aeroportului. Mi-au zis că sunt „una puta”, în traducere c____. Nu mi-au dat voie să îmi iau din ghiozdan medicamentele de alergie. Am stat aproape 24 de ore într-o încăpere insalubră, plină de praf, cu tavanul plin de neoane mereu aprinse și fără să primim apă.”

Elena, 31 ani, București, Marketing Specialist

______________________________

„Încăperile în care ne-au ținut închiși nu erau aerisite și nu aveau geamuri afară, doar lumină artificială. În primele două zile ne-au ținut în două camere mici de cca 8 mp – 30 de persoane. Ne însoțeau la toaletă cu polițist înarmat. Nu ne-au scăpat o clipă din ochi și orice device electronic foloseam, îl confiscau pe loc.”

Adina, 47 ani, Economist, Măgurele