vineri, 27 iunie, 2025

OMV Petrom contribuie cu 1,5 milioane de euro, pentru al doilea an, la cea mai mare campanie de împădurire cu finanțare privată – „România plantează pentru mâine”

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

 

Campania se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și șase ONG-uri de mediu

2021: OMV Petrom contribuie cu 1,5 milioane de euro care vor finanța plantarea a 500.000 de puieți

Campania a fost demarată în 2020 cu obiectivul de a planta 1,5 milioane de puieți până la sfârșitul anului 2022

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, continuă cea mai mare inițiativă de împădurire, finanțată din fonduri private, din România. Acțiunile de împădurire se derulează cu sprijinul a șase organizații non-guvernamentale, recunoscute pentru contribuțiile aduse protecției mediului înconjurător: Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Plantăm fapte bune în România, Pădurea Copiilor, Viitor Plus și Asociația Parcul Natural Văcărești. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor oferă sprijin prin specialiști în silvicultură și expertiză locală pe tot parcursul campaniei de plantare.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: Suntem o companie responsabilă și depunem toate eforturile pentru a ne reduce impactul asupra mediului, în toate aspectele business-ului nostru. Totodată, ne implicăm activ în comunități și sprijinim proiectele care contribuie la protejarea ecosistemelor și adaptarea la schimbările climatice. Campania “România plantează pentru mâine” continuă lunga noastră tradiție a acestui tip de proiecte. Prin amploarea proiectului – aceasta este cea mai mare inițiativă privată de împădurire din România – și prin numărul de parteneri implicați, se creează, de asemenea, contextul pentru o colaborare sporită, idei noi și un apel mai puternic la acțiuni pentru protejarea mediului la nivelul societății.”

Două noi proiecte vor face parte, anul acesta din „România plantează pentru mâine”. Vor fi create păduri urbane în Moinești, Urziceni și Buftea. Rolul acestor păduri urbane este de a îmbunătăți calitatea aerului, de a reduce zgomotul și de a crește biodiversitatea. Al doilea proiect este Pădurea Educațională, unde elevii din mai multe școli din județul Prahova vor face excursii la Tinosu pentru a afla despre ecosistemul forestier.

În cel de-al doilea an al „România plantează pentru mâine”, 500.000 de puieți vor fi plantați pe 107 hectare, în 28 de locații din 14 județe. Acțiunile de împădurire vor începe în martie și vor fi împărțite în două sezoane – primăvara și toamna.

Despre programele de plantări ale OMV Petrom

„România plantează pentru mâine” a debutat în 2020 și se derulează pe o perioada de 3 ani, având ca obiectiv plantarea a 1,5 milioane de puieți. OMV Petrom contribuie cu 4,6 milioane de euro. În primul an al campaniei, au fost plantați peste 550.000 de puieți, pe o suprafață de peste 120 de hectare.

Pădurile sechestrează carbonul, prin captarea dioxidului de carbon din atmosferă. Ca parte din campanie, OMV Petrom susține cercetarea în domeniul sechestrării carbonului și finanțează prima inițiativă din România de calcul și prognoză a stocului de carbon, realizată de Forest Design prin tehnica scanării LiDAR (3D Laser), precum și digitalizarea informațiilor obținute – https://www.forestdesign.eu/Portal/.

Această campanie contribuie la susținerea a trei obiective din Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă: (13) Acțiune Climatică, (15) Viața Terestră și (17) Parteneriate pentru Realizarea Obiectivelor.

În perioada 2008 – 2019, OMV Petrom a plantat peste 700.000 de copaci, pe o suprafață de 140 de hectare, devenind unul dintre cei mai mari promotori din mediul privat al acțiunilor de plantare. Campaniile desfășurate de-a lungul timpului au beneficiat de sprijinul angajaților și a peste 3.000 de voluntari, care au ales să contribuie civic pentru a proteja și a crește pădurile din România.

Pentru mai multe informații despre plantări și despre programele de responsabilitate socială dezvoltate de OMV Petrom vă rugăm să consultați https://www.taraluiandrei.ro/.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 793 benzinării, la sfârșitul anului 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 7%, iar 21,4% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2020.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2020, compania a alocat aproximativ 72 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Provident: Românii devin mai siguri pe cunoștințele lor financiare, iar 4 din 10 iau în calcul un credit pentru nevoi personale în perioada următoare

Tot mai mulți români iau în calcul un credit de nevoi personale în perioada următoare. Potrivit sondajului anual realizat...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor