Oportunitățile de învățare și dezvoltare la vârstă adultă sunt, în bună măsură, asociate cu programele puse la dispoziție de către angajatori. Acestea sunt cu atât mai apreciate atunci când reușesc să aducă angajaților, alături de beneficii de ordin profesional, și un câștig în planul personal.
Autoritatea de Supraveghere Financiară propune exact o astfel de abordare prin intermediul programului de educație financiară, Wellness Financiar, care cuprinde o serie de seminarii online dedicate actorilor de pe piața muncii, respectiv angajați și angajatori din toate sectoarele de activitate.
Programul este oferit în mod gratuit
Lansat în luna septembrie 2020, programul este oferit în mod gratuit și include un număr de 18 teme asociate activităților din piețele financiare non-bancare pe care angajatorii le pot alege atât în funcție de cerințele de instruire ale angajaților, cât și de nevoile de dezvoltare ale acestora. Printre acestea se numără prezentarea diverselor tipuri de asigurări – de bunuri (specifice IMM-urilor, de construcții montaj, agricole etc.), de răspundere (profesională, a directorilor și administratorilor, de mediu etc.), cibernetice, de sănătate și de viață; a principiilor de funcționare a sistemului de pensii private – Pilon II, Pilon III și ocupaționale; a noțiunilor de planificare financiară sau a managementului continuității în afaceri în această dificilă perioadă.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Seminariile au un caracter foarte aplicat, iar în funcție de specificul activității participanților înregistrați informațiile sunt adaptate nevoilor și interesului profesional al acestora; conținutul își păstrează relevanța, de asemenea, și pentru angajator. Un bun exemplu este abordarea importanței informării în cazul pensiilor private Pilon II, a dreptului participantului de a alege și a obligației angajatorului de a informa, sau a asigurării de sănătate din perspectiva beneficiilor mutuale – deductibilitatea acesteia atât pentru angajat, cât și pentru angajator.
Programul s-a bucurat de un interes ridicat din partea angajatorilor sau a organizațiilor profesionale înscrise în acest proiect, peste 2.500 de angajați participând în anul 2020 la sesiunile de educație financiară care le-au fost dedicate. În proporții egale, participanții au asistat fie în direct la seminariile susținute online, fie au accesat ulterior varianta înregistrată a acestora.
Abordarea atât utilă, cât și pragmatică a cursurilor a generat un grad de satisfacție ridicat în raport cu experiența educațională. În chestionarul de feedback, care a fost distribuit companiilor participante, respondenții au declarat că au o părere excelentă sau foarte bună atât despre seminarii în ansamblu (91%), cât și despre informațiile prezentate (93%) sau despre interacțiunea cu lectorii (85%).
Programul Wellness Financiar continuă și anul acesta, tematica urmând să se îmbogățească cu titluri noi.
Întregul catalog al cursurilor este disponibil la secțiunea dedicată educației financiare a site-ului A.S.F. – https://asfromania.ro/edu/wp-content/uploads/2020/11/wellness-financiar.pdf
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.