joi, 11 septembrie, 2025

Profit în creștere pentru Transelectrica

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Compania Naționalã de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a înregistrat în primul semestru al anului 2020 un profit net de 116 de milioane de lei. Comparativ cu aceeași perioadã a anului trecut, profitul net obținut în S1 2020 a cunoscut o creștere importantã de 282%. Rezultatul financiar pozitiv a fost obținut ca urmare a asumãrii unor mãsuri de reformare și de reașezare a societãþii în acord cu actuala conjuncturã economicã.

S-au redus costurile operaționale

De asemenea, CNTEE Transelectrica SA a înregistrat în S1 2020 o îmbunãtãțire din punct de vedere al profitabilitãții activitãții comparativ cu S1 2019. Astfel, profitul total din activitatea de exploatare a înregistrat o creștere cu 108 milioane lei fațã de primul semestru al anului precedent, în principal pe fondul reducerii costurilor operaționale (inclusiv amortizare).

Pe zona principalã a activitãților de bazã (transport și dispecerizare SEN), în S1 2020 Compania a obținut rezultate financiare comparative cu S1 2019, înregistrând o scãdere nesemnificativã determinatã, în principal, de scãderea cu 8% a veniturilor din transport și a altor venituri pe piaþa de energie și provenitã din diminuarea cantitãții de energie electricã livratã consumatorilor. Scãderea se datoreazã atât impactului generat de pandemia COVID-19, dar și reducerii tarifului mediu pentru serviciul de transport aprobat de ANRE.

Investițiile reprezintã principala sursã de dezvoltare și de evoluție la nivel tehnologic

Contextul primului semestru al anului 2020 a fost unul dificil, însă managementul CNTEE Transelectrica SA, în calitate de Operator de Transport și de Sistem, a implementat un set de mãsuri de urgențã pentru atenuarea efectelor pandemiei COVID-19. Prin deciziile de management și mãsurile dispuse în prima jumatate a acestui an, Compania nu a înregistrat efecte negative și a asigurat continuitatea activitãții în condiții de siguranțã, precum și continuitatea obiectivelor investiþionale ale Companiei. “Angajamentul nostru pentru investiții și performanțã este ferm chiar și în condiții speciale precum cele impuse de contextul economic actual. Pentru Transelectrica, investițiile reprezintã principala sursã de dezvoltare și de evoluție la nivel tehnologic. Ca în orice organizație, strategia investiționalã și, mai ales, atingerea obiectivelor investiționale au un rol-cheie în raport cu toate celelalte activitãți. Printr-o abordare unitarã în ceea ce privește deciziile strategice vom îmbunãtãți gradul de realizare al Planului de Investiții și al atingerii obiectivelor de dezvoltare ale companiei. Și pentru cã Transelectrica are nevoie de dezvoltare pe toate planurile, acest lucru este posibil doar prin regândirea întregii paradigme organizaționale. În acest sens, am început anul acesta o serie de demersuri pentru eficientizarea tuturor proceselor interne și pentru identificarea mijloacelor de obținere a unei productivitãți tot mai bune atât la nivel organizațional, cât și din perspectiva poziției pe care o are Compania în Sistemul Energetic Național, dar și în regiune. Transelectrica trebuie să devină o companie dinamică, cu procese și resurse integrate, care să se adapteze condițiilor actuale de business, să genereze încredere și sustenabilitate”, a declarat Cãtãlin NIȚU, Director General Executiv CNTEE Transelectrica SA.

Veniturile din serviciile de sistem tehnologice au înregistrat o creștere de 16%

Pe segmentul activitãților cu profit zero, S1 2020 înregistreazã o creștere financiarã de 103 milioane lei fațã de pierderea de -58 milioane lei înregistratã în S1 2019. În semestrul I 2020, veniturile din serviciile de sistem tehnologice au înregistrat o creștere de 16% comparativ cu aceeași perioadã a anului 2019 (343 milioane lei la 30 iunie 2020, fațã de 295 milioane lei la 30 iunie 2019). Aceastã creștere a fost determinatã de majorarea tarifului aprobat de ANRE pentru aceste servicii, în condițiile diminuãrii cantitãții de energie electricã livratã consumatorilor și concomitent cu scãderea cheltuielilor privind serviciile de sistem tehnologice în S1 2020, comparativ cu cele din perioada aferentã anului 2019 (298 milioane lei în S1 2020, comparativ cu 353 milioane lei S1 2019).

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

TechAngels – 1 milion de euro investiții directe în S1 2025, cu accent pe startupuri noi și tehnologii emergente

Investiții directe ~ 1.000.000 euro în startupuri tech în S1 2025* (1) 17% dintre investitori...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA