Orange susține unitatea de suport medical Bucureștii Noi, proiect inițiat de Auchan și Leroy Merlin, prin asigurarea întregii infrastructuri de comunicații mobile și fixe.
Astfel, au fost instalate deja 11 puncte de acces Wi-Fi și o soluție de acces dedicat la internet, securizată prin pachetul Business Internet Security. Acestea vor fi utilizate atât pentru echipamentele și aplicațiile unității de suport medical, precum și pentru accesul la internet gratuit pentru pacienți. De asemenea, înțelegând nevoile specifice acestei unități, spațiul a fost dotat cu telefoane fixe și fax.

„Inițiativa Auchan și Leroy Merlin este lăudabilă, motiv pentru care nu am ezitat să contribuim la finalizarea proiectului. Cunoaștem nevoile de conectivitate ale unui spital, de la echipamente la factorul uman, iar asta ne-a ajutat să calibrăm resursele necesare. Implicarea Orange în acest proiect a fost una firească și în linie cu alte inițiative demarate pentru a sprijini comunitatea în aceste momente dificile ” a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.
Auchan Retail Romania, împreună cu Leroy Merlin România, cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), au demarat, în data de 02.04.2020, organizarea unui centru de spitalizare pentru persoane noncritice, prin punerea la dispoziție a unui spațiu de 7.500 m2 în Bucureștii Noi, respectiv amenajarea și echiparea lui pentru a fi predat, ulterior, Ministerului Sănătății.
Susținerea inițiativei unității de suport medical din Bucureștii Noi vine să completeze măsurile luate deja de către Orange pentru susţinerea comunităţii în actualul context generat de Covid-19.
Evenimente 2026 - Club Antreprenor:
19 februarie 2025: Impactul fiscalității asupra antreprenorilor, Ediția a IV-a
19 februarie 2026: Gala Club Antreprenor, Ediția Nr. 27
24 februarie 2026: Forumul antreprenorilor din turism și HoReCa, ediția a III-a și lansarea unui site axat pe turism și HoReCa
27 februarie 2026: Pilonii de dezvoltare ai județului Timiș – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi Calendarul Evenimentelor 2026
Astfel, Orange oferă internet nelimitat pe o perioadă de două luni clienților care sunt personal medical și auxiliar și care îşi desfăşoară activitatea în spitalele publice județene sau care tratează pacienți cu Covid-19. De asemenea, în parteneriat cu Samsung România, Orange a direcţionat către 55 de spitale publice, 330 de pachete formate din telefoane Samsung Galaxy A51 şi SIM-uri cu resurse de voce şi internet nelimitat valabile pe o perioadă de 6 luni.
În plus, Orange România, alături de Fundaţia Orange, a inițiat, printr-o donație de 400.000 EUR procesul de achiziție pentru aparate de ventilație artificială și echipamente de protecție pentru spitale publice din țară.










