📲Rămâi conectat la cele mai importante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat. Urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.
Interviul Ediției
Nr. 28, Martie 2026
Interviu cu Mihai Daraban
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR)
CCIR înseamnă locuri de muncă, investiții și stabilitate economică
Ce reprezintă Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) pentru mediul de afaceri local și pentru societatea românească?
Camera de Comerț și Industrie a României este una dintre cele mai vechi instituții ale acestei țări, cu o tradiție de peste 160 de ani. Dar dincolo de istoria noastră, ce contează cu adevărat este ce reprezintă CCIR astăzi, în 2026, pentru cele 1,2 milioane de firme active din România.
Înainte de orice altceva, vreau să clarific un lucru pe care îl repet ori de câte ori am ocazia, pentru că există o confuzie persistentă în spațiul public: CCIR este o instituție 100% privată, finanțată exclusiv din resurse proprii, fără niciun leu de la bugetul de stat. Nu suntem o instituție publică, nu avem bani de la contribuabili. Această independență financiară ne dă libertatea să fim o voce autentică a mediului de afaceri, să spunem lucrurilor pe nume fără teamă că deranjăm pe cineva de la care așteptăm o alocare bugetară.
Ce facem concret? CCIR operează singurul sistem de clasificare a companiilor românești mandatat legal – Topul Național al Firmelor – analizând an de an sute de mii de bilanțuri financiare pentru a oferi o radiografie realistă a economiei naționale. Am analizat în ediția din 2025 nu mai puțin de 917.881 de bilanțuri financiar-contabile, dintre care 356.105 companii au intrat în competiție pentru primele 10 poziții. Această cifră nu este o abstracție statistică – este muncă reală a echipei noastre și reprezintă cel mai complet inventar al companiilor active din România.
Suntem acționari majoritari ai Centrului Expozițional Romexpo SA, singura infrastructură expozițională de anvergură din România. Găzduim Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, una dintre instituțiile de soluționare a litigiilor comerciale cu cea mai lungă tradiție din regiune. Coordonăm rețeaua de 42 de camere județene, care acoperă întreg teritoriul țării.
Dar dincolo de aceste structuri, rolul cel mai important al CCIR este reprezentarea intereselor mediului de afaceri în dialogul cu autoritățile statului. Suntem vocea antreprenorilor români când se discută fiscalitatea, legislația muncii, reglementările sectoriale, acordurile comerciale internaționale. Și suntem un facilitator activ al relațiilor economice externe, prin organizarea de misiuni economice, forumuri de afaceri bilaterale și promovarea ofertei românești în fața partenerilor internaționali.
Doresc să adaug și o perspectivă istorică importantă. Camera de Comerț și Industrie a României a fost înființată în 1868, când România modernă abia își contura instituțiile. A supraviețuit războaielor, schimbărilor de regim, inclusiv perioadei comuniste. Această rezistență istorică reflectă faptul că mediul de afaceri are întotdeauna nevoie de o voce instituțională independentă, indiferent de contextul politic.
Astăzi, CCIR este membră a unor organizații internaționale de prestigiu: Federația Mondială a Camerelor de Comerț (WCF), Asociația Camerelor de Comerț Europene (Eurochambres), asigurăm Președinția Asociației Balcanice a Camerelor de Comerț (ABC). Această poziționare internațională ne permite să fim un pod real între economia românească și partenerii globali.
Pentru societatea românească în ansamblu, CCIR înseamnă locuri de muncă, investiții, stabilitate economică. Fiecare companie pe care o ajutăm să se dezvolte sau să exporte înseamnă mai multă valoare adăugată produsă în România, mai mulți angajați plătiți decent, mai mult capital rămas în țară. Asta este misiunea noastră fundamentală: să contribuim la construirea unei economii românești mai puternice, mai competitive și mai capabile să ofere prosperitate cetățenilor săi.
Ați preluat conducerea CCIR acum 12 ani, într-un moment dificil al organizației. Cum apreciați evoluția economiei românești în acest interval?
Doisprezece ani sunt suficienți ca să poți face o evaluare sinceră, cu bune și rele. Când am preluat mandatul, în 2014, România tocmai ieșea dintr-un ajutor financiar extern dur, PIB-ul abia își revenea după criză din 2008-2009, mediul de afaceri era marcat de incertitudine și lipsă de încredere.
Ce s-a întâmplat în acești 12 ani cu economia românească? Imaginea de ansamblu este, în mod obiectiv, una pozitivă, dar cu niște excepții structurale extrem de îngrijorătoare pe care nu le putem ignora.
Partea pozitivă: am asistat la o creștere economică susținută timp de aproape un deceniu, cu PIB-ul crescând constant până la peste 350 de miliarde de euro, cât se înregistra în 2024. Am văzut o piață a muncii care s-a tensionat în sens pozitiv – angajații au primit putere de negociere, salariile au crescut real. Clasa de mijloc a înregistrat o expansiune vizibilă. Sectorul IT s-a dezvoltat spectaculos. Exporturile au crescut, chiar dacă nu suficient față de importuri.
În același timp însă, deficitul comercial s-a adâncit an de an și a atins cote alarmante. România importă masiv bunuri pe care le-ar putea produce intern. Suntem ultimul stat din Uniunea Europeană la capitolul inovare și cercetare-dezvoltare. Cheltuim mai puțin de 0,5% din PIB pe cercetare, față de o medie europeană de peste 2%. Aceasta nu este o problemă marginală – este o problemă strategică, pentru că fără inovare nu poți produce valoare adăugată mare.
Din primii 100 de exportatori ai României, care realizează peste 51% din totalul exporturilor, sunt numai două companii cu capital majoritar românesc. Restul sunt filiale ale unor multinaționale. Nu am nimic împotriva capitalului străin – dimpotrivă, el este binevenit – dar această structură a exporturilor ne face extrem de vulnerabili și ne împiedică să construim branduri și competențe proprii.
Aș vrea să adaug o analiză sectorială care completează imaginea de ansamblu. Industria generează 38,68% din profitul total al companiilor de top, cu o marjă de profit de peste 10%, cea mai ridicată dintre toate sectoarele. Comerțul are cea mai mare cifră de afaceri – 43,98% din total – dar o marjă de profit mai mică, ceea ce reflectă modelul economic de intermediere în care suntem prinși. Sectorul IT și cercetare, cu doar 3,7% din companiile de top, generează totuși o valoare adăugată disproporționată – ceea ce confirmă potențialul său de motor al economiei.
Un indicator care mă îngrijorează profund este numărul de firme care figurează active la Registrul Comerțului, dar nu depun bilanț la Fisc. Am ajuns astăzi la aproape 360.000 de firme în această situație. Această discrepanță semnalează vulnerabilități în sistemul de monitorizare și control și reflectă deficitul cronic de digitalizare administrativă. Am semnalat această problemă în fiecare an, am apelat în mod public la autorități să ia măsuri, dar progresul a fost minimal.
La nivel european, România a recuperat o parte din decalajele inițiale, dar nu suficient. Produsul intern brut pe cap de locuitor, la paritate de cumpărare, a crescut de la aproximativ 45% din media UE în 2013 la aproape 77% în 2024. Este un progres real, dar el maschează inegalitățile geografice interne – Bucureștiul și câteva orașe mari s-au aliniat rapid standardelor europene, în timp ce România rurală și orașele mici rămân în urmă. Această divergență internă este poate cea mai serioasă provocare structurală cu care ne confruntăm, pentru că ea generează emigrație selectivă – pleacă tinerii bine pregătiți, care ar trebui să fie motorul inovației și al creșterii productive.
Deci, dacă stau să fac bilanțul celor 12 ani: progres real, dar insuficient față de potențialul acestei țări. Economia românească este mai puternică decât o descrie discursul public pesimist, dar mai slabă decât ar trebui să fie raportat la resursele și potențialul pe care le avem. Când spun că economia românească performează, mă bazez pe date reale, nu pe optimism naiv. Dar când identific vulnerabilitățile structurale, o fac cu aceeași rigoare, pentru că nu îți faci un serviciu ascunzând problemele reale.
Care dintre cele 41 de Camere de Comerț Județene (plus CCIB) considerați că sunt mai active și pot fi un model pentru alte organizații?
Rețeaua camerală este ca o familie. Nu îți faci copiii să concureze public între ei. Dar pot să vă spun câteva lucruri concrete și obiective. Există camere județene care au reușit să devină centre reale de servicii pentru mediul de afaceri local, nu doar structuri formale. Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța este un exemplu pe care îl cunosc mai bine, evident, pentru că o conduc. Camera din Constanța a reușit să valorifice specificul unic al județului – portul, marinăria, turismul, agricultura și să devină un interlocutor respectat atât de mediul de afaceri local, cât și de partenerii internaționali. Județul Constanța găzduiește cea mai mare investiție kazahă din România, realizată de KazMunayGas, tocmai pentru că am reușit să construim punți solide cu parteneri din Asia Centrală.
Camera de Comerț și Industrie Timișoara este activă și conectată la realitățile economice ale celei mai industrializate regiuni din afara Capitalei. Camera din Cluj are avantajul de a activă într-un ecosistem de antreprenoriat și IT&C foarte dinamic. Camera din Iași beneficiază de prezența unui sistem universitar puternic și de o economie în creștere vizibilă. Camera din Brașov activează într-un mediu industrial și turistic diversificat.
Dar ceea ce vreau să subliniez este că performanța unei camere județene depinde enorm de calitatea oamenilor care o conduc și de voința lor de a fi activi, nu pasivi. O cameră județeană care organizează misiuni economice externe, mediază conflicte comerciale, formează antreprenori, conectează firmele locale cu piețe externe și atrage investitori – aceea face diferența.
Am investit în ultimii ani în profesionalizarea întregii rețele camerale. Un element important este și participarea camerelor județene la misiunile economice internaționale pe care le organizăm de la nivel național – reprezintă o oportunitate excelentă pentru firmele din județele respective de a se conecta la piețe externe pe care nu le-ar putea accesa singure.
Un model demn de menționat este și cel al camerelor care au reușit să devină hub-uri informaționale pentru comunitățile de afaceri locale – oferind servicii de consultanță, informare legislativă, matchmaking cu parteneri externi. În economia digitalizată de astăzi, o Cameră de Comerț Județeană poate fi un instrument extrem de puternic pentru antreprenorii locali, cu condiția să fie condusă cu viziune și cu orientare către servicii reale și nu către birocrație.
Ați evidențiat în repetate rânduri riscul deficitului comercial, care se adâncește în fiecare an. Cum putem încuraja companiile locale și multinaționalele să producă în țară o serie de bunuri, mărfuri și echipamente pe care le importăm în prezent?
Prima direcție: stimulente fiscale reale pentru investiții în capacități de producție pe teritoriul României, indiferent de naționalitatea capitalului. Nu are importanță dacă investitorul e român, german, japonez sau coreean – important e că fabrica este în România, angajează români, plătește taxe în România, produce bunuri pe piața românească. Ungaria a reușit să atragă BMW pentru că a pus pe masă un teren, infrastructură și un pachet de stimulente. Noi trebuie să fim la fel de agresivi în atragerea de investiții productive.
A doua direcție: politici de substituție a importurilor pentru categorii strategice – carnea de porc, lactatele, produsele de panificație industrială. Este vorba de a reconstrui o capacitate productivă care a fost distrusă prin politici greșite după 1990.
A treia direcție: să profităm de restructurările lanțurilor valorice globale. Pandemia, tensiunile geopolitice, relocarea producției în țări prietene și apropiate geografic, oferă României oportunități de dezvoltare. România este geografic bine plasată, are forță de muncă calificată, face parte din Uniunea Europeană. Trebuie să fim mai activi în a promova aceste avantaje.
A patra direcție, și poate cea mai dificilă: inovarea și cercetarea-dezvoltarea. Suntem ultimii în UE la ponderea cheltuielilor cu cercetarea în PIB. Fiecare an în care rămânem în această poziție înseamnă că mai mulți ani va dura până vom reuși să exportăm altceva decât manoperă ieftină.
Trebuie să recunosc și limitele a ceea ce pot face companiile fără suportul statului. Am întâlnit antreprenori români care vor să investească în producție, dar se lovesc de obstacole administrative, de lipsă de terenuri disponibile pentru că legea retrocedărilor ne-a pus într-o poziție dificilă din acest punct de vedere. Statul trebuie să creeze condițiile pentru ca investiția productivă să fie mai atrăgătoare decât importul speculativ.
Nu există soluție rapidă pentru deficitul comercial. Dar există soluții corecte, dacă există voința politică să fie aplicate. CCIR și-a propus să fie un avocat constant al acestor politici, inclusiv în dialogul cu instituțiile europene și cu partenerii noștri internaționali.
Cum vedeți direcția în care merge diplomația comercială a țării noastre, în condițiile în care avem o prezență susținută în maximum 50-60 de state?
Diplomația comercială a României este subdimensionată față de potențialul și de nevoile economiei noastre. Avem ambasade și consulate în 50-60 de state, dar prezența economică activă – adică acele structuri care să meargă la vânătoare de investitori, să promoveze produse românești, să faciliteze contracte – este mult mai limitată. Și mai problematic, evaluarea ambasadorilor și diplomaților pe criterii de performanță economică lipsește practic cu desăvârșire. Un ambasador poate rămâne ani buni într-o țară cu relații economice bilaterale practic inexistente, fără ca nimeni să îl tragă la răspundere pentru asta.
La CCIR am desfășurat în ultimii ani o agendă intensă de diplomație comercială, să-i spunem, una paralelă, prin misiuni economice în Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Kazahstan, India, Brazilia, Columbia, Peru, Moldova, Austria și multe altele. La Osaka Expo 2025, am organizat un Forum de Afaceri România-Japonia cu peste 80 de companii românești participante. La Forumul de Afaceri România-Arabia Saudită, am adus la masa de negocieri reprezentanți ai unora dintre cele mai importante instituții economice saudite, inclusiv Federația Camerelor de Comerț Saudite și Consiliul de Afaceri Arabia Saudită-România.
Avem nevoie însă de o strategie națională de export, cu piețe-țintă prioritare identificate în funcție de potențialul de creștere și de avantajele comparative ale ofertei românești. Avem nevoie de resurse alocate pentru promovarea economică externă. Este necesară o mai bună coordonare între Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Externe și CCIR, care are o structură de rețea și experiența necesară.
Există piețe enorme unde prezența comercială românească este cvasi-inexistentă, dar unde există oportunități reale. Diplomația comercială nu este doar treaba statului – Camerele de Comerț, asociațiile patronale, chiar companiile individuale de succes pot fi ambasadori ai României în lume. CCIR își asumă această responsabilitate și o vom exercita cu toată energia.
De asemenea, vreau să subliniez importanța consecvenței în diplomația comercială. Relațiile economice internaționale se construiesc în ani și decenii, nu în săptămâni. Un forum de afaceri organizat o dată și neutilizat ulterior este un efort irosit. CCIR a construit o practică de a reveni an de an pe piețele prioritare, de a menține contactul cu partenerii instituționali și de a urmări concret soarta relațiilor de afaceri inițiate. Această abordare pe termen lung este singura care dă rezultate reale. Și pentru aceasta avem nevoie de un sistem cameral bine finanțat, cu resurse umane calificate și cu o viziune strategică clară despre piețele pe care România trebuie să le prioritizeze în următorii ani.
Din păcate, exportăm foarte puțin în afara pieței unice europene. Mai putem recuceri piețele pierdute imediat după 1990 – fostele state sovietice, Orientul Mijlociu, Africa, America de Sud?
Da, putem recuceri acele piețe. Dar nu cu nostalgie, ci cu strategie. Fostele state sovietice – în special țările din Asia Centrală: Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan – sunt piețe în creștere rapidă, cu o putere de cumpărare în ascensiune și cu o lipsă de produse și servicii de calitate. În misiunile noastre economice de la Astana și Aktau am constatat că există interes real pentru produse românești, există tradiția istorică a colaborării, există infrastructură de transport – în special coridorul Est-Vest prin Portul Constanța. Kazahstanul are deja cea mai mare investiție kazahă din România, prin KazMunayGas.
Mai mult decât atât, reprezentanții regiunii Mangystau ne-au invitat să participăm la negocierile lor cu China pentru dezvoltarea infrastructurii portuare din regiune – un gest care arată recunoașterea expertizei operatorilor constănțeni la nivel internațional.
Orientul Mijlociu traversează cel mai amplu program de diversificare economică din istoria regiunii – Vision 2030, dezvoltat de Arabia Saudită. Acestea sunt oportunități enorme pentru constructori, consultanți IT, producători alimentari, furnizori de servicii medicale, agronomi. Am organizat Forumul de Afaceri România-Arabia Saudită și am văzut că interesul există pe ambele părți.
Ne-am întors recent din America de Sud, unde am organizat o misiune economică în Peru. Acordul UE-MERCOSUR, atunci când va intra în vigoare, va schimba radical ecuația pentru exportatorii europeni, inclusiv pentru cei români. Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay reprezintă o piață de 280 de milioane de oameni.
Avem nevoie de produse competitive ca preț și calitate. România trebuie să iasă din anonimat pe piețele extra-europene. Prezența diplomatică economică trebuie să fie foarte activă. Recuperarea acestor piețe va dura ani, nu luni. Dar fiecare an în care amânăm înseamnă că altcineva le ocupă definitiv.
Care sunt mijloacele prin care CCIR susține promovarea ofertei economice românești în străinătate, în special în statele care nu sunt membre UE?
CCIR are astăzi una dintre cele mai active agende de promovare externă din istoria sa, și asta este o afirmație susținută de cifre și de rezultate concrete.
În ultimii ani, am organizat misiuni economice în Japonia, Coreea de Sud, Kazahstan, Arabia Saudită, India, Brazilia, Peru, Columbia, Moldova, Austria etc. La fiecare misiune, companiile participante vin cu oferte concrete și se întorc, de regulă, cu contacte de afaceri și adesea cu primele contracte semnate.
Un eveniment reprezentativ a fost participarea la Expo Osaka 2025, unde am organizat Forumul de Afaceri România-Japonia cu peste 80 de companii românești din sectoare diverse. Evenimentul a confirmat interesul japonez pentru piața românească, mai ales în zonele de IT, turism și exporturi alimentare. Acestea nu sunt deplasări protocolare. Identificăm în prealabil sectoarele și companiile românești cu potențial de export pe piață respectivă, construim un program de întâlniri B2B cu parteneri locali selectați, semnăm acorduri cadru cu Camerele de Comerț partenere, organizăm forumuri de afaceri cu participare largă. Suntem, în esență, departamentul de export al companiilor românești care nu își permit să aibă un astfel de departament propriu.
Cum apreciați parteneriatul dintre Administrația Prezidențială și Cancelaria Prim-Ministrului și mediul de afaceri, în momentul în care se desfășoară vizite pe plan extern?
Relația dintre statul român și mediul de afaceri în contextul vizitelor externe a evoluat, dar rămâne cu mult sub standardul pe care îl vedem în practică la partenerii noștri europeni.
Să vă dau un exemplu de bună practică: când un premier german sau francez efectuează o vizită de stat, delegația economică care îl însoțește este selecționată strategic în funcție de agenda economică bilaterală a vizitei, companiile vin cu propuneri concrete, există negocieri reale pe contracte specifice, iar rezultatele sunt cuantificate în acorduri și ordine de mărime ale investițiilor sau exporturilor generate. Misiunea diplomatică devine un instrument de putere economică.
La noi, tradiția a fost mai degrabă a fotografiei de protocol. Companiile participante la delegațiile economice externe nu sunt întotdeauna selectate pe criterii clare de relevanță pentru piață vizitată, agenda economică a vizitei este adesea insuficient pregătită, iar follow-up-ul după vizită lipsește sau este superficial.
CCIR și Camerele de Comerț Județene ar trebui să fie parteneri ai statului în pregătirea componentei economice a vizitelor externe. Știm cine sunt companiile românești cu potențial de export pe o anumită piață, știm ce caută partenerii din acea piață, putem facilita matchmakingul înainte ca avionul prezidențial sau guvernamental să aterizeze. În al doilea rând, ambasadorii ar trebui evaluați inclusiv pe criterii economice – câte contacte de afaceri au facilitat, câte investiții au atras, ce exporturi au contribuit să genereze.
Cel mai important element care lipsește este continuitatea. O vizită de stat fără un plan de acțiune post-vizită este un eveniment mediatic, nu un instrument economic. Relațiile de afaceri se construiesc în timp, prin contacte repetate, prin încredere acumulată, prin contracte mici care duc la contracte mari. CCIR a învățat această lecție din zeci de misiuni economice. Primul forum este important, dar al doilea și al treilea sunt cele care aduc rezultate concrete.
Vizitele externe ar trebui să fie mai bine pregătite din punct de vedere al agendei economice concrete. Parteneriatul public-privat în diplomația economică trebuie construit pe termen lung, cu o rețea de relații instituționale care să fie activată la momentul potrivit. CCIR are această rețea. O punem la dispoziția statului dacă există voința de colaborare.
Ce sectoare economice credeți că au cel mai mare potențial de creștere în următorii ani?
În primul rând, energia verde și tehnologiile energetice. România are un potențial imens în energie regenerabilă – solar, eolian offshore, gaz natural ca combustibil de tranziție, și perspectiva energiei nucleare cu noul reactor de la Cernavodă. Megawatul produs în România poate deveni un produs de export în sine – energia electrică ieftină și verde este un avantaj competitiv care atrage industrii energo-intensive. Vedem deja semne ale acestei tendințe: investitori din Germania și alte state occidentale caută să relocalizeze producția în regiuni cu energie mai ieftină. România poate fi această destinație.
În al doilea rând, IT&C și economia digitală. Nu este o noutate, dar este o direcție care nu și-a epuizat potențialul. România are o școală de matematică și informatică de excepție, are programatori de nivel mondial, are costuri relativ competitive față de Europa de Vest. Problema este că exportăm preponderent servicii IT, nu produse IT – nu avem suficiente companii românești de software cu produse proprii la nivel global. Aceasta este direcția în care trebuie să mergem: de la outsourcing la produse proprii.
În al treilea rând, agricultura și industria alimentară. Suntem al doilea producător de grâu din UE, dar exportăm grâu brut și importăm făină și pâine. Aceasta este o aberație economică pe care trebuie să o corectăm. Potențialul agro-alimentar al României, dacă ar fi valorificat integral prin procesare, certificări geografice și promovare internațională, ar putea transforma țara într-un exportator net de produse alimentare de calitate.
În al patrulea rând, industria de apărare, care a revenit pe harta priorităților politice europene după invazia Rusiei în Ucraina. România are tradiție în producția de armament și tehnică militară, avem platforme industriale de reconvertit, avem parteneriate cu Coreea de Sud și SUA în zona de apărare. Am organizat un Forum de Afaceri Româno-Coreean în industria de apărare cu participarea Asociației Industriei de Apărare Coreene (KDIA). Aceasta este o oportunitate care trebuie valorificată cu urgență, în contextul în care România și-a propus creșterea semnificativă a cheltuielilor de apărare.
Aș adăuga și o a cincea direcție, mai puțin discutată public: economia circulară și gestionarea resurselor. România are resurse naturale bogate pe care le-am exploatat adesea iresponsabil sau le-am exportat ca materie primă brută, fără valoare adăugată. Trecerea către o economie circulară, în care deșeurile unei industrii devin materia primă pentru alta, și valorificarea superioară a resurselor naturale prin procesare locală avansată reprezintă oportunități economice și de mediu pe care nu ni le putem permite să le ignorăm. Europa împinge în această direcție prin politicile Green Deal, iar România trebuie să se poziționeze ca lider regional în această transformare.
Vă doriți transformarea Centrului Expozițional Romexpo într-un lider regional în materie de târguri și expoziții. Cum a evoluat Romexpo în ultimii ani?
Avem o infrastructură expozițională remarcabilă: peste 300.000 de metri pătrați de teren, pavilioane moderne, localizare excelentă. Prin suprafață, Romexpo se numără printre cele mai mari centre expoziționale din Europa Centrală și de Est. Aceasta este o carte de vizită serioasă pe care o prezentăm cu mândrie partenerilor internaționali. Am modernizat infrastructura, am diversificat paleta de evenimente, am atras expozanți și vizitatori internaționali, am consolidat târguri cu tradiție – BIFE, Construct, INDAGRA, AUTO SHOW, Book Fair – și am adăugat formate noi adaptate economiei contemporane. Numărul de vizitatori și suprafața închiriată anual au crescut semnificativ față de acum un deceniu.
Dar Romexpo nu este doar un centru de expunere comercială. Este o platformă de promovare a economiei românești, un spațiu unde se întâlnesc cererea și oferta, unde se nasc parteneriate de afaceri, unde companiile mici și medii pot să-și prezinte produsele alături de jucătorii mari. Aceasta este valoarea adăugată pe care CCIR o aduce prin Romexpo. Ne propunem să devenim un hub regional pentru congrese și conferințe internaționale. Orașele din vecinătatea noastră – Viena, Varșovia, Praga, Budapesta – găzduiesc anual sute de congrese internaționale. Bucureștiul și România pot capta o parte mai mare din această piață, dacă investim în infrastructură și în promovarea Capitalei ca destinație de business events. De asemenea, dorim să extindem parteneriatul cu Camerele de Comerț Județene pentru a aduce mai multe evenimente cu specific economic local la Romexpo, și să consolidăm prezența digitală a târgurilor noastre, inclusiv prin componente hibride care să atragă participanți internaționali.
Ați pledat pentru o reorganizare administrativă. Când credeți că va există voința politică pentru realizarea acestui proces?
Reorganizarea administrativă a României este subiectul pe care îl susțin cu toată convingerea de ani de zile, și nu îl susțin din motiv de simpatie pentru vreun partid politic – nu am astfel de simpatii, CCIR este o instituție apolitică – ci pentru că datele economice o impun absolut.
Avem 42 de județe și mii de unități administrativ-teritoriale, dintre care sute de comune cu câteva sute sau mii de locuitori, care nu se pot susține economic și care absorb resurse publice fără să livreze servicii de calitate. Avem șapte sectoare administrative în București, cu șapte primării, șapte aparate administrative, șapte rețele de instituții – o risipă care nu poate fi justificată rațional.
CCIR propune reducerea numărului de județe de la 42 la 10-15, cu resurse și competențe reale. Eliminarea comunelor sub 5.000 de locuitori prin comasare. Eliminarea orașelor sub 10.000 de locuitori din categoria de orașe. Restructurarea administrației centrale. Digitalizarea tuturor serviciilor publice care pot fi digitalizate.
Beneficiile ar fi imense. Reducerea cheltuielilor administrative – câteva miliarde de euro anual, bani care pot merge în infrastructură sau în reducerea deficitului. Îmbunătățirea serviciilor publice prin concentrarea resurselor umane și financiare. Și – un argument mai puțin discutat – îmbunătățirea ratingului de credit al României. Dacă mâine s-ar promulga o lege de reorganizare administrativă credibilă, agențiile de rating ar îmbunătăți perspectiva României a două zi, pentru că ar vedea că există voința reală de reformă fiscală structurală. Instituțiile financiare internaționale nu finanțează intenții – finanțează acte normative.
Una din principalele probleme ale ultimelor guverne a fost că nu a existat pe masă niciun act normativ care să reducă structurat deficitul. Reorganizarea administrativă ar trimite un semnal puternic piețelor financiare internaționale și ar facilita accesul României la finanțări mai ieftine. Aceasta înseamnă mai puțini bani plătiți pe dobânzi și mai mulți bani disponibili pentru investiții publice.
Politicienii nu se vor opri niciodată din obiceiul de a-și angaja sinecurile, pentru că, până la urmă, aceasta se întâmplă și la case mai mari. Important este să dispară oportunitățile de angajare, să dispară niște instituții prin reorganizare administrativă. Dacă am ajunge de la 42 de județe la 15, la 12, la opt județe – este de salutat. Dacă Bucureștiul, în loc de șapte primării, ar avea o primărie – este, cred, cel mai de aplaudat lucru care ni se poate întâmpla la nivel de echilibrare a bugetului.
Vreau să adaug un exemplu concret de ce această reformă este urgentă. Un investitor străin care vrea să deschidă o fabrică în România trebuie să interacționeze, în medie, cu 12-15 instituții și să obțină zeci de avize. Același proces în Polonia durează jumătate din timp, în Estonia chiar mai puțin. Fiecare lună suplimentară în care investitorul așteaptă autorizațiile este o lună în care produce în alt loc și o lună în care România pierde locuri de muncă și venituri fiscale. Nu este o coincidență că Polonia, care a investit mai mult în reformă administrativă, a atras mult mai multe investiții străine directe decât România în ultimul deceniu. Eficiența administrativă nu este un moft – este un avantaj competitiv real pe piață globală de investiții.
Am văzut în ultimii ani cum acest subiect a fost mereu amânat, fie din calcule electorale, fie din comoditate sau din teamă de schimbare. Dar presiunea realității economice se adâncește.
În cadrul CCIR există o Curte de Arbitraj Comercial. Ce măsuri sunt necesare pentru evoluția acestei entități?
Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR este una dintre cele mai respectate instituții de profil din Europa Centrală și de Est, cu o tradiție de zeci de ani și cu o reputație consolidată în comunitatea juridică internațională.
Curtea noastră a soluționat mii de cazuri, inclusiv cu implicare internațională, și a câștigat recunoaștere la nivel european. Atragerea de cazuri cu implicare internațională este esențială pentru a menține și a crește reputația instituției. Aceasta înseamnă parteneriate cu firme de avocatură internaționale, prezența la conferințe globale de arbitraj, publicarea de lucrări și analize juridice. Cu cât suntem mai vizibili în comunitatea internațională a arbitrajului, cu atât mai mult atragam cazuri importante. Avem nevoie de programe continue de formare și de atragerea unor specialiști de talie internațională în lista noastră de arbitri. România are juriști excelenți – trebuie să îi atragem către arbitraj prin programe de formare și prin recunoașterea adecvată a muncii lor.
Mulți antreprenori români nu știu că au opțiunea arbitrajului sau nu includ clauze de arbitraj în contractele lor. Un efort susținut de informare ar putea crește semnificativ numărul de cazuri aduse la Curtea noastră în loc să ajungă în instanțele supraîncărcate ale statului. Un sistem judiciar supraîncărcat este un factor de risc pentru mediul de afaceri – arbitrajul este soluția care degajează presiunea din sistem și oferă justiție comercială mai rapidă și mai previzibilă.
Vreau să menționez și dimensiunea europeană a Curții noastre de Arbitraj. În contextul aprofundării pieței unice europene și al creșterii numărului de tranzacții comerciale transfrontaliere, cererea pentru servicii de arbitraj comercial internațional este în creștere. România, ca țară membră UE cu o economie în creștere și cu relații comerciale intense cu parteneri europeni și internaționali, are nevoie de un centru de arbitraj de talie europeană.
Conduceți și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. Ce potențial de creștere are acest județ?
Portul Constanța este inima strategică a județului și, de fapt, a întregii Românii. Este cel mai mare port la Marea Neagră, al patrulea ca mărime din Europa, cu o capacitate de manipulare de zeci de milioane de tone anual. Dar ceea ce face Portul Constanța cu adevărat unic în regiune este faptul că este simultan port maritim și port fluvial, prin conectivitatea oferită de canalul Dunăre-Marea Neagră. Aceasta înseamnă acces direct la mare pentru multe state fără ieșire la mare din Europa Centrală și Asia Centrală.
Reconstrucția Ucrainei – un proces care va mobiliza sute de miliarde de euro în următorii ani – va trece în bună măsură prin Portul Constanța. Suntem poartă naturală pentru materialele de construcții, echipamentele industriale, produsele alimentare care vor merge în Ucraina. Companiile constănțene, dar și companiile din toată România, pot beneficia enorm din acest proces dacă suntem pregătiți și proactivi.
Dincolo de port, Constanța are un potențial enorm în turism – atât litoralul Mării Negre, cât și turismul rural dobrogean, cultural, eno-gastronomic. Are o agricultură performantă, cu marile câmpii dobrogene care produc cantități importante de cereale și semințe oleaginoase. Are o industrie navală cu tradiție – șantierele navale constănțene au competențe unice în regiune.
Ce credeți că ar trebui să facă Executivul pentru a moderniza administrația, a reduce birocrația și a stimula mediul de afaceri?
Cel mai mare dușman al investitorului nu este nivelul taxelor, ci incertitudinea. Un investitor poate planifica cu un impozit mare, dar nu poate planifica dacă nu știe ce impozit va fi peste 12 luni. Modificările fiscale de urgență, retroactive sau cu termen de aplicare imediat, distrug încrederea și alungă capitalul. Cea mai dăunătoare decizie economică recentă a fost impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru firmele cu venituri de peste 50 de milioane de euro – o măsură care a afectat exact companiile mari, cele care angajează cel mai mult și care investesc cel mai mult.
Funcționarul public a fost și este cel mai mare adversar al digitalizării administrative, pentru că digitalizarea înseamnă transparență și eficiență. Bani pentru digitalizare au fost cu nemiluita prin fonduri europene. Problema a fost lipsa de voință de implementare. Nu mai putem accepta ca o firmă să trebuiască să meargă fizic la mai multe ghișee pentru operațiuni care se pot face online în 10 minute. Nu mai putem accepta că instituțiile statului nu vorbesc electronic între ele și că cetățeanul sau antreprenorul trebuie să fie curierul informației de la o instituție la alta. România ar putea face un salt calitativ major dacă ar implementa un ghișeu unic digital funcțional, accesibil 24/7, pentru toate interacțiunile cu statul.
Avem zeci de companii de stat care sunt fie falimentare, fie conduse politic, fie ambele. Acestea drenează resurse publice, distorsionează piețele și blochează potențialul economic al sectoarelor în care operează. Privatizarea sau transformarea lor în entități profesionist conduse este o necesitate, nu o opțiune. Un exemplu: dacă companiile din sectorul energetic de stat ar fi conduse după criterii de eficiență și nu după criterii politice, România ar putea deveni un exportator net de energie – ceea ce ar aduce venituri suplimentare la buget și ar reduce deficitul.
Am atins un punct critic în care companiile nu mai găsesc forță de muncă calificată în România – electricieni, instalatori, tehnicieni, operatori CNC, mecanici. Trebuie să reconstruim sistemul de învățământ profesional și dual pe modelul german sau austriac, cu implicarea directă a companiilor în programele de formare. CCIR este pregătită să fie partener în această reformă – Camerele de Comerț pot conecta școlile profesionale cu companiile care au nevoie de absolvenți cu competențe specifice.
Rămânem unul dintre statele europene cu cea mai slabă infrastructură de transport, și acesta este un handicap competitiv uriaș. Fiecare kilometru de autostradă sau de cale ferată modernizată nu este o cheltuială, este o investiție cu randament economic cuantificabil. Trebuie să accelerăm dramatic ritmul de absorbție a fondurilor europene pentru infrastructură. Nu există niciun motiv tehnic pentru care România nu poate construi 200-300 de kilometri de autostradă pe an – problemă este exclusiv de organizare și de voința politică.
