marți, 20 mai, 2025

Cupa de Bridge Contra 2025 se va deschide oficial pe 14 mai în București

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • Festivalul va reuni 260 de participanți din 25 de țări
  • Cupa Contra este primul concurs din România prins în calendarul WBF (World Bridge Federation) și în calendarul concursurilor EBF (European Bridge Federation)

Dată fiind aprecierea de care s-au bucurat primele două ediții, organizatorii Festivalului de bridge ”Cupa Contra” duc mai departe tradiția și adună la startul celei de-a treia ediții consecutive un număr de peste 260 de participanți din 25 de țări.

”Cupa Contra”, în formatul unui concurs de echipe, este înscrisă și în acest an în calendarul oficial al World Bridge Tour – nivel mondial, cu master points acordate de World Bridge Federation (WBF), precum și în calendarul oficial al European Bridge Federation (EBL), și va avea loc în perioada 14-18 mai, la Hotelul Caro din Bucureşti.

Organizatorii promit ca și în acest an festivalul să-și păstreze caracterul specific, bazat în principal pe calitatea deosebită a jocului de bridge prestat, dar și pe descoperirea de către participanții străini a ospitalității noastre.

Ca orice proiect de suflet, conceptul concursului este dedicat practicanților acestui joc excepțional, bridge-ul, care apropie oamenii, dincolo de orice fel de frontiere.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la Hotel Caro miercuri, 14 mai, la orele 19.00, iar festivitatea de premiere – duminică, 18 mai, la orele 15.00.

Ca la fiecare ediție, vor fi premii substanțiale.

Jucătorii care nu se vor califica în fazele finale ale ”Cupei Contra” se pot înscrie la cel de-al doilea concurs al festivalului,  ”Cupa Caro”, în format de bridge-perechi, desfășurat în datele de 17 și 18 mai, în aceeași incintă a Hotelului Caro.

Gazda festivalului, Hotelul Caro, prin experiența acumulată de staff-ul și de personalul calificat în organizarea evenimentelor de acest gen și prin ambianța specifică locatiei, este o garanție a succesului acestui festival brigistic de excepție.

https://www.cupacontra.ro/

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Vertiv accelerează evoluția infrastructurii AI în conformitate cu anunțul NVIDIA privind arhitectura de alimentare la 800 VDC

Proiectate pentru fabricile AI de nouă generație, soluțiile Vertiv de 800 VDC sunt planificate pentru 2026, în sprijinul platformelor...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor