vineri, 25 aprilie, 2025

Legislație neclară: companiile interpretează diferit prevederile fiscale. Unele aleg să plătească IMCA, iar altele ICAS

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Legislația în privința impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și a celui suplimentar din activitatea de petrol și gaze (ICAS) nu este clară. Astfel, Camera Consultanților Fiscali (CCF) a transmis o nouă adresă la Ministerul Finanțelor, având în vedere că în această perioadă se finalizează și auditează situațiile financiare pe 2024, iar timpul este scurt.

Problema este în privința companiilor care au obținut venituri din petrol și gaze, pe lângă cele din derularea activităților curente.

Am identificat în practică un comportament neunitar în aplicarea acestor prevederi legale de către operatorii economici.

Unii dintre aceștia, în analiza impozitului pe profit, au interpretat legislația luând în considerare faptul că impozitul pe profit este mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri, așa încât au declarat si plătit impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA de 1%) pentru anul 2024, chiar dacă au obținut venituri și din activitatea de petrol și gaze.

Alți operatori economici au înțeles că trebuie să declare și achite impozitul pe profit datorat pentru anul 2024, indiferent de valoarea acestuia raportat la IMCA și, suplimentar acestuia, impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS de 0,5%).

“Înțelegerea noastră, la nivelul anului 2024, este că agenții economici care obțin venituri și din derularea activităților conform codurilor CAEN referitoare la petrol și gaze, pe lângă veniturile obținute din derularea activității curente, au obligația de a achita un impozit suplimentar impozitului pe profit, respectiv un impozit specific pe cifra de afaceri”, afirmă Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali.

Astfel, analizând normele, Camera este de părere că agenții economici care au obținut venituri, la nivelul anului 2024, atât venituri din activitatea comercială de bază (alta decât domeniul petrol și gaze), cât și venituri, chiar incidentale/minimale, din activități economice din domeniul petrol și gaze, conform codurilor CAEN expres prevăzute în legislația fiscală aplicabilă, sunt obligați să achite impozitul pe profit conform art. 13 din Codul fiscal și un impozit suplimentar (ICAS), conform art. 18^3 din Codul fiscal – în vigoare în anul 2024.

CCF roagă Ministerul Finanțelor să confirme dacă înțelegerea cu privire la aplicarea legislației incidente anului 2024 este una corectă.

„Precizez că pentru anul 2024 nu se mai pot realiza modificări legislative și, prin urmare, este lipsit de eficiență ca la această oră să mai reiterăm criticile cu privire la caracterul injust și chiar lipsit de logică al cuprinderii în baza de impozitare a ICAS a veniturilor din activitățile care nu au nicio legătură cu sectorul de petrol și gaze vizat, de altfel, de lege. Astfel, aceste clarificări sunt necesare doar pentru a evita aplicarea incorectă și neunitară a legislației fiscale la nivelul anului fiscal 2024 de către contribuabili și sancționarea lor drastică de către Fisc la o dată ulterioară”, a declarat Doru Dudas, președintele Comitetului Fiscal al CCF.

Vezi adresa trimisă de Camera Consultanților Fiscali la Ministerul Finanțelor

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Exorigo-Upos: Etichetele digitale de preț (ESL) pot reduce costurile pentru retaileri, cu până la 70%

Industria ESL - estimată să ajungă la valoarea de 3,5 miliarde de dolari până în 2031 Pe măsură...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor