Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl Mihai Daraban, a participat, în data de 20 februarie a.c., la deschiderea oficială a celei de-a 51-a ediții a Târgului de Turism al României, organizat la Centrul Expozițional Romexpo.
Această ediție a Târgului de Turism al României, care se va desfășura în perioada 20-23 februarie, aduce în prim-plan componenta Business2Business (B2B), oferind profesioniștilor din domeniu oportunitatea de a interacționa cu parteneri de afaceri, furnizori și specialiști ai industriei.
„Este de apreciat faptul că această ediție a Târgului de Turism al României a înregistrat o creștere substanțială față de anul trecut. Standurile expozanților ocupă 12.000 de metri pătrați, faţă de numai 8.582 de metri pătrați la precedenta ediție. Totodată, avem un grad semnificativ de internaționalizare, de 53%, sunt 190 de expozanți, dintre care 100 sunt străini. Îmi doresc să întoarcem aceste cifre, astfel încât să fie prezente mai multe companii românești. Avem neapărată nevoie de un spot de promovare al României care să ruleze la posturile tv din străinătate, așa cum se întâmplă în momentul de față cu cele din Turcia sau Bulgaria care, practic, au invadat televiziunile românești. De asemenea, trebuie promovat mai mult turismul intern. România are nevoie ca minimum 15% din Produsul Intern Brut (PIB) să fie realizat de industria turismului”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
19 martie 2025: Forumul de concurență, francize și antreprenoriat
21 martie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Brașov – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
26 martie 2025: Forumul antreprenorilor din sectorul agricol și industria alimentară – Ediția a V-a
3 aprilie 2025: Acces la Capital – Finanțare și Fiscalitate pentru Antreprenori
16 aprilie 2025: Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei și în vreme de război – Ediția a IV-a
15 mai 2025: Forumul antreprenorilor din construcții și imobiliare – Ediția a II-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Prezent la Târgul de Turism al României, dl Bogdan-Gruia Ivan, ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, a apreciat faptul că această industrie se poate dezvolta numai printr-o reducere a birocrației în relația dintre operatori și administrație, prin realizarea unui profil atât a turiștilor străini, cât și a celor români pentru a putea răspunde cât mai bine cerințelor acestora și prin campanii de promovare a României în statele cu potențial economic mare.