vineri, octombrie 4, 2024

RGDA: Games in Schools, programul prin care elevii învață cu ajutorul jocurilor video, se extinde în România

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • Sute de profesori se specializează pentru a integra jocurile video în procesul de predare

Programul Games in Schools, în cadrul căruia sute de elevi din toată țara învață istorie, geografie și multe alte materii cu ajutorul jocurilor video, intră într-o nouă etapă din această toamnă. Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România a demarat programul Games in Schools în 2022 cu scopul de a oferi instrumente alternative profesorilor care doresc să facă materiile pe care le predau mai atractive pentru elevii din ciclul gimnazial. Programul Games in School este un proiect RGDA, susținut de UniCredit Bank.

Games in Schools a început în urmă cu doi ani ca un program pilot dedicat profesorilor care utilizează jocurile video ca resurse educaționale. În prima etapă a proiectului, începută în toamna anului 2022, RGDA a vizat cu preponderență elevii din zona rurală din 20 de școli. Elevii din județe precum Constanța, Bihor, Dolj, Suceava, Iași, Ilfov, Galați, Maramureș și Brașov au beneficiat de acest program. Manualul european “Games in Schools”, realizat de European School Network și ISFE (Interactive Software Federation of Europe), a fost tradus în limba română de RGDA și pus la dispoziția profesorilor.

În etapa a doua, care se lansează în această toamnă, alte câteva sute de profesori din întreaga țară vor fi inițiați în acest proiect de către RGDA și Ministerul Educației, prin Casa Corpului Didactic București. Profesorii ce vor trece prin acest program intens de formare vor putea ei înșiși să devină promotori ai acestei metode în școlile proprii. Scopul este de a crește numărul copiilor care au acces la aceste resurse educaționale inovatoare, obiectivul fiind ca în câțiva ani numărul acestora să ajungă la câteva zeci de mii.

RGDA, împreună cu Casa Corpului Didactic, va lansa un curs avizat dedicat profesorilor din toată țara, oferit prin platforma de eLearning a Casei. Cursul conține două module: un curs care le oferă toate instrumentele pentru a folosi jocurile video în timpul orelor de curs și un curs introductiv in dezvoltarea de jocuri video pentru elevii de liceu.

“Jocurile video sunt o pasiune pentru foarte mulți copii, iar dacă sunt utilizate corespunzător, pot fi și un mediu prin care copiii înțeleg, explorează sau sedimentează o anumită materie, ajută la dezvoltarea aptitudinilor cognitive, spațiale și motorii și la înțelegerea relațiilor cauză-efect și soluționarea problemelor complexe. Mă bucur că Games in Schools va ajunge la mai mulți profesori, deschiși să integreze jocurile video în procesul predării materiilor, dar și la cât mai mulți copii din România.”, a declarat Andreea Medvedovici Per, director executiv la RGDA.

Dacă în proiectul pilot focusul a avut în vedere trei materii gimnaziale, istorie, engleză și matematică, din acest an orice profesor poate folosi jocurile video în cadrul materiilor pe care le predă. Profesorii de clasele V-VIII predau materiile folosindu-se de jocuri video specifice pentru a capta atenția elevilor. La orele de istorie, profesorii utilizează încă de la început jocuri precum “Valiant Hearts: The Great War”, “Assassin’s Creed Unity” și “Odyssey” pentru a ilustra perioade istorice importante, “Animal Crossing” la orele de biologie și geografie, “Just Dance” pentru informatică și educație fizică, “Portal” pentru geometrie și fizică. Lista jocurilor video conține zeci de titluri care se pot mula pe specificul majoritătiii materiilor pe care copiii din ciclul gimnazial le învață.

“Educația este o valoare fundamentală pentru UniCredit Bank, iar susținerea proiectului Games in School reflectă angajamentul nostru de a apropia copiii de educație prin intermediul noilor tehnologii, ținând cont de noua realitate ce ne înconjoară.  Credem că această metodă inovatoare de a învăța cu ajutorul jocurilor video atât de iubite de copii poate stimula interesul elevilor și poate transforma învățarea într-o experiență plăcută și eficientă,” a declarat Anca Ungureanu, Head of Identity & Communication la UniCredit Bank.

Conform studiului RGDA din 2022, în Romania aproximativ 8 milioane de români cu vârste cuprinse între 15-64 de ani se joacă jocuri video. Dintre aceștia, femeile se joacă în număr egal cu bărbații. Dintre jucătorii pasionați (care se joacă, de regulă, de cel puțin câteva ori pe săptămână), vârsta medie este de 27 de ani la bărbați și 32 de ani la femei.

Despre RGDA

Asociația Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizație non-profit care își propune să sprijine și să promoveze dezvoltatorii de jocuri video din Romania. Ghidată de valori solide, RGDA promovează integritatea, calitatea, schimbul de bune practici, respectul și ajutorul reciproc ca modalitate de dezvoltare a industriei locale. Obiectivele asociației sunt acelea de a informa publicul larg asupra industriei, a se asigura că există suficiente surse de training și educație pentru cei care își doresc o carieră în domeniu, a crea o comunitate strânsă a dezvoltatorilor și de a reprezenta industria în fața instituțiilor statului și a actorilor internaționali.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -evenimentul Forumul National De Vocație Antreprenoare 9 octombrie 2024

Latest News

Galerie foto-video: Gala Club Antreprenor, ediția a XVI-a, 26 septembrie 2024

Revista Club Antreprenor a organizat evenimentul: Gala Club Antreprenor – Ediția a XVI-a, 26 septembrie 2024 Galeria FOTO, VIDEO și Premianții Galei. Vă mulțumim pentru participare și vă...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv