vineri, octombrie 11, 2024

Depozitele Virtuale Vindem-Ieftin vin în sprjinul familiilor afectate de inundații

Evenimente Club Antreprenor

Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Depozitele Virtuale Vindem-Ieftin vin în sprjinul familiilor afectate de inundații. Compania renunță la adaosul comercial și ajută la reconstrucția locuințelor din județul Galați


Peste 7.000 de locuințe au fost afectate de inundațiile care au avut loc în județul Galați, iar mii de persoane sunt în pericol de a nu avea un adăpost la venirea iernii. În aceste condiții, Cosmin Răileanu, fondatorul companiei Depozitele Virtuale Vindem-Ieftin, alături de întreaga sa echipă au decis să se implice activ în sprijinirea comunităților pentru a ajuta la reconstruirea caselor distruse de ape. De asemenea, compania a luat decizia de a renunța complet la adaosul comercial pentru toate materialele de construcții achiziționate de la cei peste 300 de producători și importatori de materiale de construcții parteneri din rețeaua Vindem-Ieftin.

„Nu putem sta deoparte în fața unei astfel de tragedii. Renunțăm la adaosul nostru comercial, nu oferim materialele gratuit, dar negociem cu fabricile și intermediem întregul proces de la ofertare până la livrare, pentru a asigura cele mai bune prețuri pentru cei afectați. Este un efort colectiv. Toți francizații și partenerii noștri au înțeles cât de important este să acționăm rapid. Avem deja parteneriate cu peste 300 de fabrici și importatori și cu toții au fost de acord să ofere discounturi suplimentare pentru a sprijini această cauză umanitară”, a declarat Cosmin Răileanu, fondatorul Vindem-Ieftin, companie care operează franciza Depozitul Virtual.

Pe lângă renunțarea la adaosul comercial, întreaga echipă a Depozitelor Virtuale dedică voluntar timp și resurse pentru a intermedia tranzacțiile. Angajații companiei negociază cu fabricile pentru a obține cele mai bune prețuri și se ocupă și de centralizarea comenzilor și coordonarea livrărilor în zonele afectate, pentru ca materialele să ajungă cât mai repede la destinație.

„Fabricile au fost foarte deschise și au oferit reduceri suplimentare pentru a veni în ajutorul persoanelor aflate în nevoie. Lucru care ne-a confirmat o dată în plus că este mare nevoie de noi pentru a centraliza listele de materiale necesare și a lansa comenzile la fiecare fabrică”, a adăugat Răileanu.

Locuitorii din zonele afectate pot contacta direct compania Vindem-Ieftin pentru a solicita materialele necesare prin intermediul unui formular online disponibil la adresa vindem-ieftin.ro/formular, pe care trebuie introdus codul „SOS Galați”.

Până în prezent, echipa Depozitelor Virtuale a livrat deja mai multe materiale de construcții necesare pentru reconstrucția caselor din Galați, printre care se regăsesc:

– 4 tiruri încărcate cu cărămidă,
– 2.000 mp de țiglă metalică,
– 500 de plăci de OSB,
– 15.000 mp de termosistem,
– 2.000 de găleți de tencuială decorativă,
– 100 de găleți de var lavabil și 100 de trafaleți și multe alte materiale.

Aceste prime livrări sunt începutul unui efort mai amplu de reconstrucție inițiat de echipa Depozitele Virtuale pentru ca lucrările de reconstrucție să fie realizate cât mai rapid posibil. În acest sens, compania Vindem-Ieftin a lansat un apel către toate asociațiile umanitare și organizațiile care contribuie la sprijinirea familiilor afectate din județul Galați.

„Facem un apel către toți cei implicați să ni se alăture în acest efort. Sezonul rece este aproape și trebuie să acționăm foarte repede pentru a ne asigura că oamenii au unde locui. Împreună, putem acționa mai eficient pentru a ajuta familiile afectate să-și reconstruiască locuințele înainte de venirea iernii”, a mai precizat Cosmin Răileanu.

Pentru a ajuta cât mai multe familii, echipa Vindem-Ieftin colaborează deja cu peste 20 de asociații care s-au implicat în procesul de reconstrucție, alături de peste 300 de fabrici și importatori care s-au alăturat inițiativei #reCONSTRUIMacasa.

Platforma vindem-ieftin.ro este primul market network din domeniul materialelor de construcții din România, înființată în 2014. În decurs de 10 ani, compania a acumulat un portofoliu de peste 300 de producători și importatori de materiale de construcții și mai mult de 100.000 de clienți. vindem-ieftin.ro a lansat în 2022 conceptul inovator Depozitul Virtual, singura franciză de materiale de construcții din România. Până în prezent, au fost create 48 de depozite virtuale.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -evenimentul Forumul National De Vocație Antreprenoare 9 octombrie 2024

Latest News

Spitalul pentru Copii Marie Curie, recunoscut la SHARE Architects Awards 2024, obține Premiul pentru Arhitectură în Sănătate

România, premiată pentru arhitectură! Spitalul de Copii construit la Marie Curie primește premiul pentru arhitectură la categoria Sănătate, în...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv