joi, noiembrie 14, 2024

Berechet Rusu Hiriț: Procedura insolvenței – limite și provocări

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Autor: Mădălina Berechet, Partener Berechet Rusu Hiriț

Scopul declarat al procedurii insolvenței, indiferent de legea care reglementează această procedură sau de exprimarea legiuitorului este „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă”.

Printre principiile enumerate de Legea nr. 85/2014 regăsim și maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor precum și acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă a afacerii, pentru menţinerea activităţii economice şi protejarea locurilor de muncă, prin accesul efectiv al debitorului la mijloace de avertizare timpurie, prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei sau prin procedura de reorganizare judiciară, fără a aduce atingere altor soluţii de redresare.

Nu am făcut această introducere pentru a afirma generalități sau informații ușor accesibile și cunoscute publicului ci pentru a sublinia limitele procedurii insolvenței, inclusiv în aplicarea propriilor principii.

Situații sunt multe și diverse.

Ne vom opri cu această ocazie la o anumită situație care trenează de aproape 4 ani: creditorul unei societăți comerciale aflate în procedură de faliment obține prin hotărâre judecătorească definitivă anularea unei garanții personale a creditorului majoritar care are ca efect atât schimbarea cuantumului creanțelor ce trebuie satisfăcute în procedura de insolvență cât și întoarcerea unor sume de bani în patrimoniul debitorului. Din aceste sume ar fi putut fi satisfăcuți și alți creditori iar fondurile rămase ar fi fost folosite pentru redresarea activității societății.  

Este cazul societății Stradal SA care, în anul 2008, s-a asociat cu o societate cunoscută în domeniul lucrărilor de construcții pentru a realiza un complex rezidențial în Pipera. Pentru acest proiect, constructorul a încheiat cu o bine cunoscută bancă românească un contract de credit în valoare de 34.000.000 de Euro. Stradal, pentru a garanta creditul, a constituit un drept de ipotecă pe terenul din Pipera aflat în proprietatea sa pe care urma să se ridice complexul rezidențial.

Timp de aproape 12 ani, în cadrul contractului de ipotecă semnat de Stradal a fost prevăzută (introdusă) o garanție personală (fideiusiune), prin care Stradal ar fi garantat creditul de 34.000.000 de Euro nu numai cu dreptul de proprietate asupra terenului ci și cu întreaga sa avere. Acest fapt a fost infirmat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pe 29 iunie 2020. Prin această hotărâre judecătorească pronunțată de către Tribunalul București pe 15.04.2019 și confirmată de Curtea de Apel București pe 29.06.2020 prin respingerea apelului, a fost anulată garanția personală a Stradal inserată în contractul de ipotecă încheiat cu banca. Motivul anulării – lipsa consimțământului legal exprimat.

În anul 2011, constructorul – debitorul din contractul de credit – a diminuat suma împrumutată de la 34.000.000 de Euro la 27,660,000.00 Euro. În anul 2012, constructorul nu a mai restituit împrumutul conform contractului ceea ce a determinat o declarare anticipată a scadenței creditului. Banca a început urmărirea silită atât împotriva debitorului cât și a garantului Stradal. 

Din cauza acestei situații nefericite Stradal a intrat în insolvență în anul 2014. Și debitorul principal a intrat în insolvență dar doar după o divizare prin care și-a securizat afacerea și bunurile cele mai relevante.

În perioada cuprinsă între 2014 – intrarea în insolvență a Stradal și 2020 definitivarea hotărârii judecătorești prin care a fost anulată pretinsa garanție personală a Stradal, societatea a fost executată de toate lichiditățile și bunurile pe care le avea în patrimoniu. În cadrul procedurii de insolvență rolul hotărâtor l-a avut banca în calitate de creditor garantat și apoi cesionarii succesivi care au cumpărat creanța de la bancă cu titlu de „creanță neperformantă”. 

  • Stradal a plătit suma de 24.545.000 lei către societatea care a cumpărat creanța neperformantă de la bancă. Societatea cesionară este un bine-cunoscut vânător de așa-zise creanțe neperformante care după ce a încasat suma de 24.545.000 lei a cesionat mai departe portofoliul preluat de bancă. Suma a fost plătită de Stradal în temeiul garanției personale (fideiusiunii) ce urma să fie anulată în 2019; 
  • Terenul Stradal a fost vândut la licitație publică organizată în cadrul procedurii de faliment, fiind adjudecat de către al doilea cesionar de creanțe neperformante în contul creanței rezultate din aceeași garanție anulată în 2019. Rezultă deci că în patrimoniul Stradal nu a intrat niciun ban urmare a acestei înstrăinări pentru că a operat o compensare între prețul terenului și creanța cesionarului ce urma să fie anulată prin hotărâre judecătorească 3 ani mai târziu.

După 29 iunie 2020 când garanția personală a fost anulată definitiv prin hotărâre judecătorească situația insolvenței Stradal este cvasi identică, niciunul dintre creditori și, ceea ce este și mai grav, nici judecătorii chemați să dea eficiență hotărârii judecătorești de anulare nu iau nicio măsură de întoarcere a sumelor de bani sau a bunurilor în societate pentru a asigura acoperirea pasivului societății din activele sale sau pentru a acorda o șansă reală debitorului de redresare eficientă a afacerii sale.

Stradal a inițiat o serie de litigii cu unicul scop de a da eficiență hotărârii judecătorești a Tribunalului București care a anulat garanția personală strecurată de bancă în contractul de ipotecă, garanție pentru care Stradal a plătit așa – zișilor săi creditori 24.545.000 lei și a înstrăinat întreaga suprafață de teren fără să primească prețul efectiv.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

Forumul Mobilității Sustenabile și Accesibile 2024: APIA a adunat liderii mondiali pentru viitorul mobilității durabile

APIA - O resursă valoroasă despre mobilitatea sustenabilă și industria auto globală APIA a organizat Forumul Mobilității Sustenabile și Accesibile...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor