Festivitatea împlinirii a 20 ani de la înființarea Consiliului de Export al României (CEXP) prin HG 486 din 01.04.2004 s-a desfășurat printr-o Gală aniversară organizată de partea privată a CEXP la sediul Guvernului României, prin amabilitatea conducerii acestuia.
Au participat reprezentanți atât ai părții publice, cât și ai părții private din CEXP, reprezentanți ai conducerii Guvernului, demnitari ai unor structuri guvernamentale, foști miniștri și copreședinți ai părții publice în CEXP, punându-se în evidență funcționalitatea și longevitatea acestui parteneriat public-privat.
În marja evenimentului Co-Președintele părții private încă de la înființarea acestei structuri, dr. Mihai Ionescu, a înmânat invitaților trofeul nominal aniversar „Consiliul de Export al României – 20 ani – Aprilie 2024”, pentru contribuția fiecăruia la buna funcționare a CEXP, în mod special pentru promovarea produselor și serviciilor românești pe piețele externe.
Apreciindu-se rolul Camerei București prin participare activă ca invitat permanent la reuniunile lunare ale CEXP, precum și prin găzduirea unor reuniuni ale acestuia la Palatul CCIB, au fost invitați la eveniment și au primit trofeul aniversar Iuliu Stocklosa, președinte, și Mircea Toader, coordonator relații internaționale.
Mulțumind, președintele Stocklosa a subliniat disponibilitatea CCIB de a organiza împreună cu CEXP cât mai multe evenimente interne și internaționale in folosul mediului de afaceri întrucât „încă de la inaugurare, în 1911, Palatul Camerei de Comerț a fost clubul oamenilor de afaceri din București și nu numai” .