marți, 18 februarie, 2025

Interviu cu Ioana Petrea, Managing Partner Rightfit și co-fondator al aplicației TogetHR: Mi-am dorit foarte mult să am flexibilitate în campaniile de recrutare

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Interviu cu Ioana Petrea

Managing Partner Rightfit și co-fondator al aplicației TogetHR

Mi-am dorit foarte mult să am flexibilitate

în campaniile de recrutare

La finalul lui 2023, Rightfit a lansat pe piață aplicația TogetHR care funcţionează ca un asistent virtual pentru procesul de recrutare. Această soluție digitală este în prezent testată în peste 30 de companii care activează în diferite industrii (transporturi, inginerie, marketing şi PR) plus două companii specializate în furnizarea de servicii de HR. Înainte de lansarea pe piaţă din octombrie 2023, soluţia TogetHR a fost folosită intern timp de un an, în cadrul agenţiei Rightfit, pentru a fi testată şi upgradată.

Ioana, ai o experiență vastă în HR, de peste 15 ani. Cum ai caracteriza evoluția pieței muncii din România în această perioadă? Care au fost cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat?

Piața de HR din țara noastră este în continuă evoluție, educare și schimbare de perspectivă. Punctul de cotitură a fost perioada de pandemie pe care am traversat-o, perioadă care a forțat majoritatea industriilor să se adapteze, dar care a adus schimbări majore și la nivel individual. De exemplu, a apărut telemunca care s-a dovedit fi o variantă de lucru potrivită pentru unele companii, s-a intensificat importul de forță de muncă, proces care aduce schimbări semnificative în piață, au apărut schimbări de atitudine în relația angajat-angajator, în sensul în care angajatul a învățat să comunice și are curaj să își spună părerea, să își ceară drepturile și a renunțat la poziția supusă care însemna deseori acumulare de stres și frustrări, iar angajatorul a învățat să respecte și să valorizeze mai mult oamenii din echipă. Cred că toată această perioadă a forțat creativitatea oamenilor de HR și capacitatea lor de a se adapta rapid la schimbare și de a veni cu soluții.

În ceea ce privește provocările cred ca cea mai mare cu care am avut de-a face a fost cea legată de educarea candidaților și a companiilor. Ambele părți implicate în procesul de recrutare trebuie să înțeleagă două concepte cheie care reprezintă singura soluție de atingere a obiectivelor: adaptabilitatea continuă la schimbare și calibrarea reciprocă. Fără a pune în aplicare cele două concepte, candidații și companiile se vor poziționa în două tabere diferite când, în esență, între ei ar trebui să existe o relație de colaborare bazată pe încredere și ajutor.

Dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale este o altă provocare. Cu toate că sunt omul inovării și al evoluției nu pot să nu observ faptul că inteligența artificială a speriat angajații și a generat o stare de nesiguranță în multe domenii. În prezent, lucrurile s-au mai relaxat puțin deorece integrarea AI în activitatea companiilor a început să genereze noi roluri în companii, iar beneficiile au început să apară. Evoluția tehnologică este până la urmă un proces realizat de oameni pentru oameni iar, ușor ușor, lucrurile se stabilizează în sensul că au crescut cererile de angajați pentru pozițiile de ingineri AI, angajații au identificat noi posturi către care se pot orienta în carieră, productivitatea și eficiența lor s-a îmbunătățit ca urmare a implementării soluțiilor AI în activitatea companiilor.

Ai pornit Rightfit cu dorința de a reinventa procesul de recrutare. Ce te-a determinat să faci acest pas și ce te diferențiază de alte agenții de HR?

Mi-am dorit foarte mult să am flexibilitate în campaniile de recrutare, astfel încât să pot ajunge la candidații ideali pentru companiile client. Rutina și standardizarea nu îmi sunt prietene, așa că eu visam să fac recrutare și prin canale alternative sau diferite față de cele clasice, folosite de toate agențiile de recrutare, însă practica din compania în care activam nu îmi permitea acest lucru. Nu cataloghez ca fiind rele metodele tradiționale, noi le folosim și pe acelea, însă mi-am dorit să pot extinde viziunea de a aborda lucrurile și mi-am dat seama că pot face acest lucru doar dacă aleg antreprenoriatul. Zis și făcut, iar ca drept dovadă că metodele alternative de recrutare funcționează, avem în portofoliu și exemple de proiecte unde am închis o poziție în 3 ore de la activarea campaniei de recrutare. Este, cred eu, o performanță și o dovadă că prin schimbarea perspectivei din care abordezi lucrurile poți atinge un nivel mai ridicat de eficiență.

Am înființat Rightfit, de care mă ocup alături de partenerul meu de afaceri, din dorința de a ajuta oamenii să ajungă în pozițiile potrivite pentru ei. Nu mare mi-a fost mirarea ca la o discuție mai relaxată cu clienții să descopăr că fie că unele persoane nu își doreau neapărat jobul pentru care aplicaseră, fie că nu știau cu exactitate ce anume își doreau pentru cariera lor. Business-ul meu este construit prin implicarea 100% pe care am oferit-o clientului, fie el candidat sau companie. Aceasta am simțit eu că este abordarea care îmi va aduce succes și nu am dat greș. Ce mă diferențiază pe piață este atenția pe care o acord candidaților și după ce s-a concretizat angajarea în sensul că păstrez legătura cu ei și mă interesez dacă au ajuns la locul potrivit. Aceeași atitudine este valabilă și în relația cu antreprenorii pentru care fac recrutare. Caut prin orice mijloace și în toate mediile profilul de candidat potrivit. Fiind atât de aproape de nevoile clienților noștri pot spune că mă ajută și să identific zone neexplorate ale pieței și să vin cu soluții inedite. O astfel de soluție a fost Borrow HR, soluție pe care am scos-o pe piață din dorința de a ajuta și întreprinderile mici și mijlocii sau care sunt la început de drum și care nu își permit să aibă permanent un departament de HR. Practic, un om din echipa Rightfit se va ocupa de recrutare în numele firmei care l-a închiriat. Plata expertului este punctul forte al acestui serviciu. Acesta nu va fi plătit prin success fee cum se întâmplă în mod normal, ci va fi plătit în funcție de volumul de lucru. Cu cât numărul de ore alocat găsirii unui candidat potrivit este mai mic, cu atât suma de plată va fi mai mică. Cu această abordare pot spune că am schimbat puțin tiparele HR-ului și am venit în sprijinul celor care nu dețin bugete impresionante pentru campanii de recrutare. În fond și la urma urmei și aceste firme tot cu resursă umană funcționează și dacă le oferi oamenii potriviți vor avea șansa să crească.

Acest serviciu poate deservi și nevoile unei companii mari în perioadele supraaglomerate, însă el a fost creat pentru a ajuta firmele mici să aducă în echipe oameni potriviți care să îi ajute la dezvoltarea lor.

Recent ați lansat aplicația TogetHR, o soluție digitală inovatoare pentru recrutare. Cum a apărut ideea acestei aplicații și ce probleme majore din domeniul HR vine să rezolve?

Ideea a apărut din dorința de a eficientiza la maximum workflow-ul specific procesului de recrutare. Lucram la acel moment cu o anumită platformă, însă ea nu îndeplinea în totalitate nevoia noastră. Aveam nevoie de un sistem CRM (Customer Relationship Management) unde să monitorizăm statusul complet al clienților și proiectelor, să avem baza de date cu candidați, să putem vedea activitatea fiecărui recrutor în parte (ce proiecte gestionează, în cât timp închide un rol pentru un client, ce costuri a implicat demersul recrutării, ce profit rămâne în agenție) și cel mai important să reducem riscul de a rata un potențial candidat, doar pentru că nu aveam un sistem optimizat nevoilor noastre. Așadar, ne-am suflecat mânecile, am găsit echipa de IT potrivită și ne-am pus pe treaba. Așa a apărut TogetHR, soluția care ne ajută să livrăm rapid fără a face rabat de la calitatea serviciilor oferite. Dincolo de experiența pe care o avem în domeniu, cred cu tărie că, dorința de inovare și de a duce recrutarea la un alt nivel au fost motorul care ne-au dat energie să construim această aplicație.

Soluția creată de noi deservește atât departamentele de HR din companii cât și agențiile de HR. Prima categorie va avea posibilitatea de a gestiona digital job-urile, candidaţii şi CV-urile și să genereze inclusiv rapoarte legate de activitatea derulată, iar cea de-a doua categorie va oferi posibilitatea recrutorilor de a-și gestiona clienții într-o manieră centralizată.

Structural vorbind, aplicația cuprinde trei module, iar complexitatea cea mai mare este pentru agenții, deoarece numărul de clienți este mai mare și variat în cazul lor. Astfel că, în primul modul, cel de CRM, recrutorul unei agenții poate introduce clientul de la momentul zero când acesta este doar un lead şi poate seta un status de lead, până în momentul în care contractul se concretizează și se transformă în client. Secțiunea alocată fiecărui client în parte include brief-ul rolurilor, detalii despre specificul rolurilor și pornind de la aceste informații se creează task-uri și se alocă recrutori pentru clientul respectiv.

Al doilea modul este cel dedicat bazei de date cu CV-uri. Această secțiune este ca o bibliotecă de candidați potențiali specializați în diverse domenii de activitate. Recrutorul are posibilitatea sortării CV-urilor în funcție de relevanța pe care aceștia o au în raport cu rolurile pentru care se face recrutarea. O dată selectate CV-urile pentru un anumit rol, acestea se grupează separat de baza de date generală, iar recrutorul poate să gestioneze direct relația cu ei și să parcurgă următoarele etape ale procesului. Există posibilitatea actualizării statusului la finalul fiecărei etape (programat la interviu, interviu telefonic, interviu direct, interviu cu clientul, respins, acceptat, angajat ş.a.m.d.), iar în momentul în care se finalizează recrutarea se setează statusul ”angajat” și procesul se închide automat în aplicație.

Validarea procesului de recrutare este responsabilitatea managerului care va confirma în etapa finală salariul cu care a fost angajat candidatul și tariful negociat. În acest fel platforma îți va calcula automat suma de plată care va fi facturată clientului. Practic, aplicația include și un modul de monitorizare financiară, care va oferi managerului posibilitatea de a estima comisionul pe care îl va primi recrutorul, costurile investiției, dar și valoarea de facturat către client. Aceste funcțiuni pot părea simple, fiind esențiale în economia unui contract, deoarece scutesc timpul pe care managerul l-ar fi alocat ca să realizeze manual aceste operațiuni.

Cum poate TogetHR să asiste companiile în depășirea provocărilor actuale ale pieței muncii, cum ar fi lipsa forței de muncă și cererile salariale crescute?

TogetHR nu este soluția tuturor provocărilor din piață însă poate fi un punct de pornire important în sensul că această aplicație oferă utilizatorilor posibilitatea unei mai bune organizări interne a proceselor de recrutare. În acest fel este eliminat riscul de a „scăpa printre degete” un potențial candidat potrivit doar pentru că informația despre el a rămas „pierdută” prin mailuri sau în discuții interminabile derulate pe grupuri de WhatsApp, practici deloc productive într-un proces de recrutare. TogetHR poate fi privit și ca un instrument de gestionare eficientă a resurselor de care se poate beneficia pe bază de abonament. În prezent, există două tipuri de abonament diferențiate în funcție de volumul de date gestionat: abonamentul pentru recrutorul intern dintr-o companie și abonamentul pentru agenţia de recrutare. Costurile variază între 9 și 45 de euro, iar companiile mari au posibilitatea de a personaliza, contra cost aplicația.

TogetHR este testată în prezent de 30 de companii din diverse industrii. Ce feedback ați primit până acum și ce planuri aveți pentru dezvoltarea aplicației?

Companiile client apreciază complexitatea și interfața prietenoasă cu utilizatorul pe care această aplicație o oferă. Pentru utilizator este extrem de intuitivă și oferă în egală măsură foarte multe informații. O putem privi ca pe o soluție de CRM, 3 în 1: bază de date, task manager și analiză financiară. De ce spun acest lucru? Pentru că are capacitatea să calculeze singură comisioanele sau profitul per proiect. În viitorul apropiat va fi disponibilă o funcție nouă de import a CV-urilor într-un timp mult mai scurt decât are loc în prezent.

Pentru 2024 ne-am stabilit ca obiectiv lansarea versiunii 2.0 a TogetHR pentru care am pregătit un buget între 50.000 și 150.000 de euro, pe care îl vom folosi atât la promovare, cât și la integrarea tehnologiei de inteligență artificială în două dintre secțiunile aplicației. Așa că, fiți cu ochii pe noi!

Ce sfaturi aveți pentru antreprenorii care doresc să inițieze o afacere în domeniul resurselor umane, având în vedere experiența dvs. cu lansarea TogetHR?

În primul rând să se înarmeze cu multă răbdare. Noi am alocat un an de zile pentru teste și utilizare internă până să decidem că suntem pregătiți să o lansăm pe piață. Ce-i drept, suntem perfecționiști și pretențioși, însă volumul de muncă din spate a fost enorm și am avut noroc să lucrăm cu o echipă de specialiști IT absolut senzațională.

În al doilea rând, să caute noi și noi resurse care să le stimuleze creativitatea. Rutina este un ”inamic” de temut în industria de HR, dar, dacă renunți la bariere și îți dai voie să fii creativ, vei ajunge să realizezi lucruri care la început păreau imposibile.

În al treilea rând, să nu se abată de la principiul obiectivității care definește profesia de HR. Indiferent de mărimea business-ului pe care îl reprezintă, orice profesionist în HR trebuie să păstreze poziția de mediator între angajator și angajat. Abaterile de la acest rol vor genera pe termen lung efecte negative în piață și vor altera integritatea profesiei.

Cum decurge o zi de lucru normală pentru dumneavoastră? Ce faceți în timpul liber?

Nu pot spune că am o rutină, deoarece fiecare zi este plină de imprevizibil și elemente noi, încât cred că singura constantă din fiecare zi o reprezintă echipa Rightfit. Îmi încep ziua în jurul orei 6, iar pe la 8:30 ajung deja la birou unde, în funcție de agenda zilei, mă împart între întâlniri cu clienții, discuții de brainstorming cu echipa, ședințe de consiliere în carieră, traininguri de recrutare pentru companii, evenimente de business networking și uneori interviuri de recrutare. Prinsă în această dorință nebună de a educa piața, de a inova, de a face lucrurile ALTFEL și de a ajuta cât mai multe companii să găsească cât mai repede oamenii potriviți echipei lor, am zile în care plec spre casă la ora 18, dar am și zile care se încheie la ora 21.

În timpul liber nu am stare deloc să rămân acasă, deci zilele mele de sâmbătă nu se încadrează în tiparul tradițional românesc în care sâmbăta se face curățenie și se gătește. Îmi place foarte mult să călătoresc, iubesc marea, sunt o mare consumatoare de muzică și cărți. Pe lângă toate activitățile cu care ”oamenii mari” își încarcă bateriile, particip la activități cu fiul meu, lucru care mă bucură enorm pentru că îmi reamintește bucuria jocului și cât de simplu e să fii cu adevărat fericit.

Un mesaj pentru cititorii noștri care sunt interesați de o carieră în HR sau de soluții inovatoare pentru recrutare.

Pentru mine HR-ul înseamnă în primul rând empatie, apoi creativitate în găsirea de soluții, ascultare activă și, de ce nu, bunătate. Aroganța nu are ce caută în HR, cu atât mai puțin în zona de recrutare. Invit pe cei care cochetează cu gândul de a lucra în HR să nu facă asta, dacă au senzația că e un rol simplu sau dacă sunt în căutarea unor joburi „lejere”. Să vină către HR cei care au o curiozitate nativă, care au un mindset orientat spre oameni, adaptare și identificare de noi și noi soluții.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

IRI Travel lansează târgul online de turism și o campanie de Ultra Early Booking. Ofertele se găsesc prin partenerii Iri

Reducerile se aplică pentru rezervările efectuate pentru perioada 20-28 februarie Principalele destinații ofertate sunt Bulgaria, Grecia, Turcia și...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor