sâmbătă, iunie 15, 2024

Side Grup se mută în MLP București Vest

Evenimente Club Antreprenor

Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Cel mai important distribuitor de produse de curățenie și igienă care activează pe piața din România a închiriat aproape 6.000 mp de spațiu modern în centrul logistic MLP București Vest, aflat în dezvoltare.

Noua unitate va fi livrată pentru ocupare până la sfârșitul acestui an. Chiriașul a fost asistat în tranzacție de iO Partners JLL Preferred Partner.

MLP Group a semnat un contract de închiriere cu Side Grup, companie lider în piata de produse de curățenie și igienă din România. Side Grup își va reloca operațiunile pentru a ocupa aproape 6.000 mp de spațiu de ultimă generație la centrul logistic MLP București West.

Această nouă unitate va fi folosită ca centru de distribuție al Side Grup în București, deservind clienți din HoReCa, retail și sectorul industrial. Din spațiul total închiriat, 5.200 mp vor fi dedicați operațiunilor de depozitare, în timp ce restul de 380 mp vor găzdui birouri moderne.

Tranzacția a fost intermediată de către compania de consultanță imobiliară iO Partners JLL Preffered Partener.

Olga Melihov, Country Head Romania, MLP Group:

 “Suntem încântați să sprijinim Side Grup în procesul lor de expansiune, oferindu-le un spațiu nou construit în centrul nostru logistic aflat in dezvoltare. Construcția unității, incluzând suprafata ocupata de noul nostru chiriaș, este aproape finalizata, fiind programată să fie gata de ocupare până la sfârșitul acestui an. În conformitate cu angajamentul nostru față de excelență, toate noile noastre proiecte respectă cele mai înalte standarde de mediu și sunt certificate BREEAM”.

Ionuț Dincă, General Manager, Side Grup:

Suntem foarte mulțumiți de cât de rapid am reușit să negociem, să încheiem termenii de închiriere și să finalizăm tranzacția. Factorii decisivi în selectarea MLP Group ca partener au fost conformitatea spațiului cu cerințele noastre specifice, amplasarea strategică a parcului logistic, calitatea și funcționalitatea excepționale ale unității. Credem că acest spațiu modern, cu facilități logistice complete și care satisface cele mai înalte standarde din industrie, va sprijini implementarea strategiei noastre de creștere”.

Ionuț Grigoraș, Senior Consultant, iO Partners JLL Preferred Partner:

“Mulțumesc pentru încrederea acordata bunilor noștri colaboratori MLP Group și Side Grup, în realizarea acestui parteneriat pe termen lung”.

MLP Bucharest West este un parc logistic și industrial de clasă A situat pe șoseaua de centură în zona Chitila în partea de nord-vest a Bucureștiului. Dezvoltat pe un teren de 18,3 hectare, parcul va oferi 99.000 mp de depozit și spațiu de producție industrială ușoară. Ca parte a primei etape de dezvoltare, o unitate de 22.000 mp a fost livrată pentru ocupare în 2021 și este închiriată integral. Faza a doua a fost lansată în mai 2023, asigurand aproximativ 16.000 mp de spațiu nou până la sfârșitul anului 2023. Situată în partea de vest a capitalei României, cu acces excelent la șoseaua de centură din jurul Bucureștiului, MLP Bucharest West oferă o locație ideală pentru operatori de logistică și distribuție. 

MLP Group își crește operațiunile în Polonia, Germania, Austria și România, cu planuri de extindere a activitatii pe noi piețe. În conformitate cu strategia sa de build & hold, MLP Group păstrează în portofoliu parcurile logistice finalizate și le administreaza. Toate proiectele întreprinse de MLP Group se disting prin locații foarte atractive ale parcurilor logistice, aplicarea de soluții adaptate și sprijinul acordat chiriașilor pe durata contractului de închiriere.

Despre MLP GROUP S.A.

MLP Group este un renumit dezvoltator, proprietar și manager de parcuri industriale și logistice de înaltă calitate și parcuri de business pentru industria ușoară, care operează în Polonia, Germania, Austria și România. Compania deține și administrează un portofoliu de proprietăți cu aproximativ 1,74 milioane mp de spațiu închiriabil existent și autorizat pentru construcție. La finalul H1 2023, valoarea activului net era de 2,4 miliarde PLN. MLP Group este listat la Bursa de Valori din Varșovia din 2013 (ISIN: PLMLPGR00017).

Cu birouri în Varșovia, München, Viena si Bucuresti compania oferă soluții imobiliare personalizate clienților și chiriașilor din diverse industrii, inclusiv logistică, retail, e-commerce, producție și automotive.

Pentru mai multe informații despre MLP Group, vizitați www.mlpgroup.com 

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

Aplicația Money in Motion, disponibilă oriunde în lume! Lansarea versiunii 1.2 aduce 7 noi funcționalități importante

 Money in Motion, aplicația românească gratuită de monitorizare a cheltuielilor personale devine globală! Din 14 iunie, #MiM poate fi...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv