Mega Image face un pas mai departe pentru protecția mediului înconjurător și plantează alături de Asociația Viitor Plus 12.000 de copaci, câte unul pentru fiecare angajat, pe o suprafață de 2.4 hectare, în sudul țării.
Pădurea nouă care va prinde rădăcini face parte din strategia Mega Image de a contribui la dezvoltarea unui viitor sustenabil pentru mediu și comunități prin acțiuni cu impact pozitiv pe termen lung. Obiectivele companiei de protecție a mediului sunt ambițioase, iar rezultatele înregistrate deja în ultimii ani au contribuit la reducerea amprentei de carbon, au generat energie mai curată și au adus beneficii pentru viața comunităților locale.
Mircea Moga, CEO Mega Image:
“Sustenabilitatea face parte din modelul nostru de business și avem o misiune să facem bine pentru noi toți și pentru lumea din jur. Suntem o comunitate unită, de 12.000 de colegi și, astăzi, demonstrăm încă o dată puterea pe care o avem împreună: să construim un mediu mai curat, sănătos și să susținem bunăstarea comunităților locale. Suntem conștienți de rolul nostru și de impactul pe care îl avem pentru ce lăsăm în urmă, de aceea avem un angajament ferm să fim un exemplu de dezvoltare responsabilă și durabilă, cu grijă față de mediu, oameni și comunități.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
3 octombrie 2024: Viitorul afacerilor de familie în România, Ediția a III-a
15 octombrie 2024: Soluții pentru finanțarea companiilor, Ediția a III-a
19 octombrie 2024: Concurs de șah
24 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor, Ediția a IV-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Plantăm împreună cu Asociația Viitor Plus și cu colegi voluntari din echipă 12.000 de copaci, o nouă pădure în beneficiul comunității locale, al mediului și al generațiilor viitoare”.
Cei 12.000 de puieți vor fi plantați în localitatea Crucea, din județul Constanța, pe un teren care are cea mai mare nevoie de împădurire, care va îmbunătăți calitatea solului, va asigura aer curat și va ajuta biodiversitatea. Mai mult, noua pădure va aduce beneficii directe pentru comunitatea locală și prin creșterea productivității agricole cu până la 50% în timp.
Plantarea a beneficiat de sprijinul angajaților Mega Image, care au ales să se implice ca voluntari în cadrul programului intern „12 Fapte bune”.
Teia Ciulacu, Președinte Viitor Plus:
„Echipa Adoptă un Copac e nerăbdătoare să crească, alături de voluntarii Mega Image, procentul de pădure dintr-un județ mai mult decât deficitar la acest capitol. Le mulțumim partenerilor noștri pentru că au făcut posibilă plantarea acestei perdele forestiere de 12.000 de puieți și ne dorim ca inițiative de acest tip să fie replicate din ce în ce mai des. Contextul general, al schimbărilor climatice, prin fenomene meteo extreme și creșterea temperaturilor, dar și defrișările ilegale ne obligă să luăm atitudine prin acțiuni ca cea de sâmbătă, 4 noiembrie, din Crucea, județul Constanța”.
Plantarea are loc în perioada de repaus vegetativ și se va desfășura până la finalul anului.
În anul 2008, Viitor Plus a pornit programul de împădurire „Adoptă un copac” pentru a aduce o contribuție importantă la creșterea și protejarea suprafețelor de pădure din România și pentru a susține rolul crucial pe care pădurile îl au în viața comunității.
Despre Mega Image
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 969 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Oradea, Timișoara, Bacău, Sibiu şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image și Shop&Go.
Mega Image îşi propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate şi o gamă de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.