Platforma de închirieri milluu.com care a digitalizat procesul de închiriere al apartamentelor, anunță finalizarea unei runde de finanțare în valoare de 1 milion de euro condusă de fondul de investiții polonez Cofounder Zone și la care au contribuit cu investiții „follow-on” și actualii investitori: EGV, ROCA X, RCB Investors, Growceanu, Simple Capital, Netopia Ventures și Mihai Rotaru. Runda de finanțare are ca obiectiv susținerea scalării la nivel regional, prin deschiderea operațiunilor în Polonia.
„Milluu schimbă experiența de închiriere a unui apartament, cu ajutorul tehnologiei reușind să construiască un parcurs digital complet dar și să propună servicii cu valoare adaugată, ca de exemplu opțiunea InstantRent care garantează pentru proprietari plata chiriei pentru toata perioada contractuală. Triplarea veniturilor recurente în 2022, cele peste 300 de apartamente în portofoliu și atragerea noilor investitori din Polonia validează modelul de business și ne conferă încrederea și resursele necesare pentru a începe scalarea regională”, a declarat Florin Stoian, CEO Milluu.
Potrivit lui Tomasz Goliński, Partener Fondator la CofounderZone: „Sectorul imobiliar din Europa Centrală și de Est este puternic influențat de divergența față de piețele mai dezvoltate din vest, din cauza circumstanțelor istorice. Ne așteptăm ca Milluu să fie unul dintre liderii schimbărilor dinamice care au loc în regiune. Echipa puternică, modelul de afaceri dovedit și platforma tehnologică proprie sunt principalele avantaje competitive ale companiei care ne-au atras atenția. Sperăm ca sprijinul nostru și ajutorul investitorilor business angel vor contribui la succesul Milluu în Polonia și în alte piețe din regiune.”
„În următorii ani, piața chiriilor se va dezvolta foarte mult la nivel regional, lucru datorat unui cumul de factori precum scumpirea apartamentelor, scumpirea creditelor, schimbări în apetitul pentru deținerea de proprietate la nivel individual etc. De aceea, am ales să continuăm să susținem platforma Milluu printr-o rundă de tip follow-on deoarece credem că actualul model de business este unul sustenabil, iar diferențiatorul de a garanta proprietarilor plata chiriei pentru minimum 12 luni este cu adevărat unic atât în România, cât și în Polonia. Suntem alături de fondatori pentru a-i susține cu soluții de optimizare a cash-flow-ului și veniturilor astfel încât Milluu să continue să mențină un ritm susținut de creștere spre o rundă de finanțare de tip Seria A”, a declarat Alexandru Bogdan, CEO ROCA X.
„Deschiderea unei noi piețe geografice este o progresie logică pentru Milluu, după validarea modelului de business în Romania. Nivelul scăzut de penetrare tehnologică în sector la nivel european face ca realizarea unei extinderi agresive, care să acopere alte noi piețe, să aibă un mare potențial într-un viitor apropiat. Am fost alături de fondatorii Milluu încă de la prima rundă de finanțare (pre-seed) și avem încredere în capacitatea lor de a executa o schimbare de substanță a domeniului”, a declarat Radu Stoicoviciu, Partener Early Game Ventures.
Runda actuală de finanțare are ca obiectiv susținerea eforturilor de scalare regională în Polonia dar și continuarea dezvoltării în România prin consolidarea operațiunilor deja existente în București și a celor recent deschise în Cluj și Timișoara.
Despre Milluu
Milluu este o platformă digitală PropTech end-to-end concepută pentru a simplifica experiența închirierii unei proprietăți, gestionând fiecare pas al procesului – de la prima până la ultima zi a perioadei de închiriere.
Proprietarii găsesc în Milluu opțiunea Instant Rent care garantează chiria pe 12 luni și prima plată în 30 de zile de la înscrierea în platformă. Cu un parcurs de înrolare complet digital, proprietarii câștigă timp, platforma gestionând întregul proces de închiriere: prezentarea și promovarea apartamentului, programarea vizitelor, semnarea contractului, asigurarea bunurilor și inclusiv gestionarea plăților utilităților pe durata contractuală – totul digital, fără necesitatea deplasării.
Chiriașii au acces la un portofoliu de apartamente de înaltă calitate și ready-to-move și o experiență de închiriere complet digitală: semnează contractul sau plătesc online chiria și cheltuielile cu utilitățile. În plus, contractul de închiriere include o poliță de asigurare pentru toate bunurile din apartament precum și un pachet de asistență tehnică de urgență pentru orice defecțiune a instalațiilor sanitare, electrice sau de termoficare.
Start up 100% românesc fondat de Florin Stoian, Alex Visinescu și Ionut Gheorghe, Milluu deține un portofoliu activ de peste 300 de apartamente cu o valoare estimată la peste 50 millione de euro.