marți, 18 februarie, 2025

Poșta Română, partener la Black Sea Defense & Aerospace 2022

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Compania Națională Poșta Română este prezentă, zilele acestea, la cea mai mare expoziție de tehnică militară din Europa de Est, Black Sea Defense & Aerospace – BSDA. Aflată în plin proces de digitalizare și modernizare, Poșta Română își propune, prin participarea la acest eveniment, să se conecteze la fluxurile internaționale de servicii logistice și coletărie.

Poșta Română a demarat, la finalul anului trecut, un amplu proiect prin care le propune companiilor și instituțiilor importante din România inițierea unor parteneriate, cu scopul de a crea conceptul de România – Hub Logistic. Poziția geografică privilegiată a țării noastre reprezintă un avantaj în atingerea acestui scop.

Operatorul național de servicii poștale deține, în prezent, una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri în domeniul logisticii, alcătuită atât din flotă auto, cât și din centre de tranzit cu acoperire regională.

Unul dintre obiectivele principale pe care compania dorește să le atingă este autorizarea sa pentru transport de efecte militare și produse cu dublă utilizare.

Suntem deja în discuții cu ANCEX (Departamentul Pentru Controlul Exporturilor din cadrul MAE) – autoritatea abilitată pentru a emite astfel de autorizări. În acest sens, Poșta Română poate deveni unul dintre principalii transportatori de astfel de mărfuri pe Flancul Estic al NATO, mai ales în contextul actual de securitate”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

BSDA este cea mai mare expoziție de profil din sud-estul Europei și unica din țară organizată cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Economiei şi Ambasadei SUA la București, prin Departamentul Comercial, fiind totodată acreditată de către Departamentul Apărării al Statelor Unite.

Poșta Română, compania fanion a românilor în domeniul servicii poștale, se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52% din pachetul de acțiuni) și Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acțiuni).

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

Interviu cu Avocat Georgiana – Ioana Havrileț, Fondator, GEORGIANA-IOANA HAVRILEȚ – CABINET DE AVOCAT: Rolul avocatului rămâne central în sistemul de drept

Interviu cu Avocat Georgiana – Ioana Havrileț Fondator, GEORGIANA-IOANA HAVRILEȚ - CABINET DE AVOCAT Rolul avocatului rămâne central în sistemul de...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor