vineri, 14 februarie, 2025

Vânzări record de cosmetice, în plină pandemie, pentru brandul românesc Cupio: 15 milioane de euro doar în 2021

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Cupio, brandul românesc ce comercializează produse cosmetice profesionale se bucură de o popularitate tot mai mare, atât la nivel național, cât și internațional. Acesta a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, iar în primul trimestru al anului 2022 tendința de creștere s-a păstrat.

Compania a deschis în această perioadă 21 de magazine în România. Înființată în urmă cu un deceniu, a devenit un furnizor principal de cosmetice pentru saloanele de înfrumusețare din țară. Produsele brandului au ajuns și în afara granițelor, prin intermediul principalilor distribuitori autorizați din Italia, Germania, Belgia și Danemarca.

„Chiar dacă, la nivel de cifre, anul pandemiei a arătat bine, asta nu înseamnă că provocările au lipsit. Pandemia și-a pus amprenta atât în ceea ce privește comportamentul de cumpărare, cât și în ceea ce privește bugetul de investiții și nevoia de regândire a businessului”, a declarat Răzvan Ștefănescu, Director General al Cupio.

TOTUL A ÎNCEPUT CU O INVESTIȚIE DE 10.000 DE EURO ÎN URMĂ CU 10 ANI

Cupio s-a lansat în 2012 și, încă de la început, a comercializat produse și instrumente profesionale pentru realizarea manichiurii, accesorii, produse pentru machiaj și îngrijirea corpului. Businessul început de Raluca și Răzvan Ștefănescu printr-o investiție de doar 10.000 de euro în platforma www.cupio.ro, prin care erau comercializate în principal oje și lacuri pentru unghii, dar și produse de îngrijire a corpului, a dobândit o notorietate din ce în ce mai mare, odată cu dezvoltarea portofoliului de produse și a serviciilor oferite clienților.

Nu cu multă vreme mai târziu, primul magazin fizic, de tip insulă, se deschidea la Arad. Iar mai apoi, Cupio a început să intre în saloanele de frumusețe, unde comercializa lacuri de unghii clasice, geluri UV, oje semipermanente, instrumente de manichiură și aparaturi indispensabile pentru tehnicienii de unghii.

După un an de activitate, Cupio a ajuns la șapte angajați, trei magazine fizice și o cifră de afaceri de 120.000 de euro, iar acum, la 10 ani de la lansarea pe piață, compania a ajuns să înregistreze o cifră de afaceri de 15 milioane de euro.

Cunoscut de la început ca principal furnizor de produse pentru manichiură, Cupio a continuat pe parcursul anilor cu diversificarea gamei de produse. Astfel, în 2016 a început să lucreze la dezvoltarea liniei de make-up, odată cu lansarea genelor false Cupio Lash. Imediat după, a introdus în portofoliu alte zeci de alte produse profesionale pentru machiaj – palete de farduri, rujuri și creioane de buze, produse pentru machiajul sprâncenelor și pensule profesionale.

În prezent, la un deceniu de la lansare, Cupio deține 21 de magazine în orașe mari din România precum București, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, Iași, Suceava, Târgoviște, Brașov, Sibiu, Arad, Craiova, Ploiești și Galați.

Extinderea internațională este un alt vis care prinde contur tot mai mult, astfel că în prezent produsele Cupio sunt comercializate în țări precum Germania, Italia, Danemarca, Belgia, prin intermediul distribuitorilor autorizați.

De asemenea, un obiectiv deosebit de important pentru anul 2022 este lansarea site-ului international Cupio, care va fi disponibil în limba engleză și prin intermediul căruia produsele brandului vor putea fi comandate de pretutindeni.

Despre companie

Cupio este un brand românesc, în plină ascensiune, ce comercializeaza produse profesionale pentru manichiură, make-up și îngrijire personală, indispensabile profesioniștilor din domeniul frumuseții. Portofoliul brandului include peste 10.000 de cosmetice profesionale și se dezvoltă odată cu nevoile clienților, cu tendințele și inovațiile din domeniu. Cupio a oferit experienţe de shopping personalizate la aproximativ 500.000 de clienţi.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

Cupa Teleferic 2025: Cine sunt campionii competiției de schi alpin din Poiana Brașov

Cine sunt schiorii care au câștigat Cupa Teleferic Competiția „Cupa Teleferic la schi alpin”, ajunsă astăzi la cea de-a VII-a...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor