miercuri, 19 martie, 2025

Bursa de Valori București a premiat performerii anului bursier 2021

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • 17 premii au fost acordate companiilor prezente la bursă, intermediarilor, administratorilor de fonduri și de pensii, pentru performanțele pe care le-au înregistrat pe parcursul anului bursier 2021.
  • Piața de capital din România a consemnat în 2021 unul dintre cei mai buni ani din istorie și a înregistrat o serie de noi maxime la nivelul mai multor indicatori de dezvoltare. 

Bursa de Valori București a acordat în cadrul ceremoniei BVB Awards organizată astăzi, 17 februarie, un număr de 17 premii pentru rezultatele obținute în 2021 de cele mai performante companii listate, companii de brokeraj, fonduri de pensii private sau de investiții. Premierea performanțelor din 2021 are loc după ce Bursa românească a încheiat anul 2021 cu noi maxime, printre care un nou vârf pentru lichiditatea medie zilnică pentru toate tipurile de instrumente financiare (79,4 milioane lei), valoarea tranzacțiilor cu toate instrumentele financiare a depășit anul trecut pragul de 20 miliarde lei, iar capitalizarea companiilor locale listate pe ambele piețe a atins cel mai înalt nivel din istorie, respectiv 160 miliarde lei. De asemenea, 23 de companii s-au listat la cota bursei în 2021 și au atras finanțări de 234 milioane euro, iar valoarea celor 45 de emisiuni de obligațiuni și titluri de stat listate anul trecut au depășit 1,8 miliarde euro.

Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București: După ce anul trecut numărul și valoarea finanțărilor derulate prin intermediul pieței de capital au fost capul de afiș în publicațiile de profil și nu numai, a venit momentul să premiem toate aceste performanțe. Aceste premii sunt unele simbolice, adevaratele premii au fost primite cu ocazia fiecărei listări, a fiecărui plasament privat de succes, a ofertelor publice, și au fost oferite direct de către toți cei care fac parte din acest ecosistem numit piață de capital. Îi felicit pe câștigători pentru tot ce au realizat în 2021 și sunt convins că împreună vom continua să susținem finanțarea economiei și a companiilor românești.

Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București: „Premiile pe care le acordăm astăzi sunt o recunoaștere a performanțelor obținute într-un an în care noutatea, inovația și schimbarea au fost la ordinea zilei. Am încheiat anul 2021 cu mai multe companii la cota bursei, noi instrumente financiare disponibile investitorilor, mai mulți investitori de retail și o mai mare deschidere a populației față de investițiile la bursă. Ne menținem obiectivul de a crește lichiditatea și de crește reprezentativitatea bursei în economie. Avem premise foarte bune și ne bazăm pe un interes ridicat al companiilor pentru finanțarea prin bursă.”

Cele 17 premii acordate pentru performanțele consemnate în anul 2021 sunt:

  1. Cea mai mare ofertă publică inițială primară a unei companii antreprenoriale în 2021:  Aquila Part Prod Com
  2. Cea mai tranzacționată acțiune pe piața principală a BVB în 2021: Banca Transilvania
  3. Cea mai tranzacționată acțiune pe piața AeRO în 2021: Safetech Innovations
  4. Cel mai mare randament pentru investitori al unei companii din BET-XT în 2021: BRK Financial Group
  5. Emitentul cu cea mai mare creștere a lichidității în 2021: TeraPlast
  6. Brokerul anului 2021: Swiss Capital
  7. Cel mai activ intermediar pentru creșterea lichidității în 2021: BRK Financial Group
  8. Intermediarul companiilor antreprenoriale pe piata AeRO în 2021: TradeVille
  9. Cel mai activ intermediar pe ambele piețe ale BVB în 2021: BT Capital Partners
  10. Premiu pentru inovație pe piața de capital în 2021: Autonom Services
  11. Premiul pentru implementarea și promovarea finanțărilor verzi pe piața de capital in 2021: Raiffeisen Bank
  12. Premiul pentru implementarea și promovarea finanțărilor verzi pe piața de capital in 2021: BCR
  13. Cel mai performant fond de pensii private Pilon II: Generali Pensii
  14. Cel mai performant fond de pensii private Pilon III: Allianz-Tiriac Pensii Private
  15. Cel mai performant fond de investiții local în 2021: OTP Asset Management
  16. Cel mai apreciat jurnalist pe piața de capital în 2021. Votul publicului: Liviu Popescu, Ziarul Financiar
  17. Cea mai bună comunicare cu jurnaliștii a unui emitent în 2021. Premiul presei financiare: TeraPlast
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Resort în Alba Iulia, România  Theodora Golf Club

Ultimele Știri

Interviu cu Chef Joseph Hadad, Proprietar CAJU by Joseph Hadad & MACE by Joseph Hadad: Mă inspir din bucătăria clasică, dar caut mereu inovația, păstrând...

Interviu cu Chef Joseph Hadad Proprietar CAJU by Joseph Hadad & MACE by Joseph Hadad Mă inspir din bucătăria clasică, dar...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor