vineri, septembrie 30, 2022

Academia Profesorului Digital formează 350 de cadre didactice în cadrul celei de-a doua ediții, desfășurate la Buzău

Must Read

Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.) a organizat joi, 20 ianuarie, la Buzău, prima sesiune dedicată profesorilor, din cadrul celei de-a doua ediții a „Academiei Profesorului Digital”, primul program de pregătire a profesorilor din România în utilizarea platformelor digitale. Ediția prezentă, care are deja peste 350 de profesori înscriși, a debutat cu o conferință în format hibrid, cu participarea domnului Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a doamnei Oana Matache, viceprimar, și a conducerii Inspectoratului Școlar Județean Buzău și a Casei Corpului Didactic Buzău. Programul este disponibil gratuit tuturor profesorilor din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, inclusiv directorilor și personalului nedidactic. Participarea la sesiunile programului se poate face prin completarea formularului: https://www.aer.school/academia-profesorului-digital.

Academia Profesorului Digital” constă în patru sesiuni de formare, prima, în format hibrid, următoarele online, ce se derulează pe parcursul a patru săptămâni. În acest interval, participanții descoperă și învață să utilizeze instrumente digitale moderne, construite în România: Kinderpedia, soluția digitală completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe, Brio®, platformă de testare și evaluare standardizată, Livresq, platforma de creare de conținut educațional interactiv. Formatorii din cadrul programului sunt specialiști cu experiență vastă în educație digitală și în pregătirea cadrelor didactice. Formarea se face atât prin webinare live, cât și prin instrumente de e-learning, interactive, pe care cursanții le pot accesa asincron.

Dragoș Iliescu, Chief Scientist, CEO, Brio

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a evidențiat, în cadrul conferinței, necesitatea ca transformarea digitală a educației să fie un angajament permanent al tuturor factorilor implicați, profesori, inspectorate, administrație locală. Astfel, prin mijloace digitale inovatoare, dar mai ales prin efortul celor care le utilizează, va fi salvat timp valoros, care să poată fi folosit apoi pentru proiecte și activități destinate progresului elevilor și diminuării abandonului școlar. „Ne implicăm 100% să schimbăm Buzăul prin educație. Aș dori să fac referire la o teorie ce provine de la The Stanford Institute, care spune că dezvoltarea unei comunități constă de fapt în crearea și îmbunătățirea permanentă a capacității de creștere în plan economic, educațional, cultural și social. Iată ca jumătate, respectiv doi dintre cei patru stâlpi de susținere a unei case, sunt educația și cultura. Nu există viitor fără investiții sustenabile în educație și cultură”, a afirmat primarul municipiului.

Coordonat de profesorul Marcel Bartic, acest program își propune să ofere cadrelor didactice toate elementele definitorii ale unei școli digitale, prin intermediul unor sesiuni de formare ce vizează: modul de organizare a predării digitale și cum se folosesc instrumentele digitale, gestiunea clasei, a feedbackului pentru elevi și pentru părinți, cum se creează lecțiile digitale, dar și elemente de evaluare și de testare standardizată. Înscrierea în program se poate face fie individual, de fiecare profesor în parte, fie instituțional, pentru una sau mai multe instituții de învățământ din același județ.

La aproape doi ani de la închiderea școlilor, în martie 2020 și de intrarea forțată în online, nu mai avem voie să lăsăm educația digitală să ne ia prin surprindere și nici să îi subestimăm impactul. În interacțiunea cu nativii digitali cu care ne întâlnim astăzi – în bănci sau online – tehnologia e un mijloc imperativ, iar mijloacele de învățare, de comunicare, de organizare sau de evaluare pe care ea le oferă trebuie să devină noul standard în educație. Altfel, vom rata o oportunitate uriașă, atât individual, cât și ca profesie, dar mai ales ca națiune. Sir Ken Robinson spunea cu ani în urmă că tehnologia nu îi va înlocui pe profesori, dar profesorii care folosesc tehnologia îi vor înlocui pe cei care nu o fac”, a comentat Marcel Bartic, coordonatorul programului.

Marcel Bartic, Coordonator Academia Profesorului Digital

Alianța pentru Educație Remedială, organizatoarea „Academiei Profesorului Digital”, este o inițiativă non-profit a patru entități ce acționează în domeniul educației: Kinderpedia, soluția digitală completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe, Brio®, platformă de testare și evaluare standardizată, Magic School, un grup de inițiativă voluntară în sprijinul educației remediale și Livresq, platforma de creare de conținut educațional interactiv.

Evelina Necula, Co-fondatoare și CMO Kinderpedia

Proiectul „Academiei Profesorului Digital” se derulează în parteneriat administrația publică locală și cu inspectoratele școlare și casele corpului didactic și va recunoaște cunoștințele și competențele dobândite în cadrul formării profesionale. Profesorii se pot înscrie pe https://www.aer.school/academia-profesorului-digital.

Despre Kinderpedia

Kinderpedia, este o soluție completă de comunicare și management dedicată educației. Ajută staff-ul școlilor și grădinițelor să salveze între 6 și 9 ore pe săptămână din timpul administrativ și să își concentreze eforturile către actul educațional. Oferă funcționalități complete de clasă virtuală – orar, predare video la distanță, prezență, catalog, carnet de note, modul de teme, distribuție documente – ceea ce o face soluția optimă pentru școală. Îmbunătățește implicarea părinților, printr-o interfață sigură și ușor de folosit. Oferă managerilor o perspectivă completă asupra tuturor activităților și comunicării din școală sau grădiniță. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlii, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.

Pe Kinderpedia sunt înregistrați astăzi peste 150,000 de utilizatori din aproximativ 2,000 de școli și grădinițe din Romania, dar și din Elveția, Peru, Iordania, UAE. Maple Bear CEE & UAE, ambele parte a celei mai mari francize educaționale canadiene, Maple Bear Global, au ales  Kinderpedia ca sistem unic de operare în toate unitățile din rețeaua lor.

Despre Brio®

Brio® este prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare Brio® , elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.

După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație. 

Brio® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.

Despre LIVRESQ (www.livresq.com)

Mihai Sebea, Conferențiar universitar, formator Livresq

LIVRESQ cea mai importantă platformă de creare de conținut educațional românesc, cu cea mai mare bibliotecă de resurse educaționale create de profesori din România și Republica Moldova, având peste 10.000 de lecții digitale, din care 3.873 publice, numărul acestora fiind în continuă creștere. 

Comunitatea LIVRESQ este formată din peste 17.000 de cadre didactice ce activează în peste 5.400 de instituții educaționale.

LIVRESQ pune la dispoziția cadrelor didactice toate uneltele necesare pentru a crea lecții interactive moderne, adaptate noilor generații. Într-o lecție LIVRESQ se pot adăuga texte, galerii de poze, animații, audio, video, chestionare, asistenți educaționali, dar și resurse dezvoltate pe alte platforme, toate aceste acțiuni realizându-se fără a fi necesare cunoștințe de programare. Fiecare lecție dezvoltată pe LIVRESQ poate fi folosită apoi oricând, oriunde și de pe orice dispozitiv. 

În acest moment 342 de lecții dezvoltate pe LIVRESQ sunt deja omologate de către Ministerul Educației și Cercetării din România.

 

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Latest News

Reciclarea ambalajelor: răspunderea extinsă a producătorilor, atribuțiile autorităților și rolul consumatorilor

Articol realizat de Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM) Sistemul de răspundere extinsă a producătorului, care funcționează în România...
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole ca acesta

- Advertisement -spot_img