Interviu cu Alina Ledon, Fondator Ledons Service Company și www.decorpentrucopii.ro
DecorPentruCopii.ro este un proiect de sprijin și suport pentru firmele StartUp, IMM-uri și PFA din toată țara
Când ați decis să intrați pe acest segment de business – producător de mobilă pentru copii ? Ce model ați avut?
Producția de mobilier pentru copii a fost obiectivul nostru de business de la bun început. Abia se născuse al doilea copil, am tot studiat piața și am văzut lipsa de oferte și produse pe plan național. Mobilierul care se găsea atunci pe piață era importat și de slabă calitate. Eu, fiind designer de profesie, îmi doresc pentru copiii mei un mobilier din lemn masiv, rezistent și care să fie adaptat la metodologia Montessori. Un mobilier care încurajează creativitatea și independența celor mici. Un mobilier construit la nivelul copilului, astfel încât acesta își poate lua cărțile și jucăriile și le pune înapoi la loc, fără ajutorul unui adult, de exemplu. Un mobilier confecționat după standardele europene în vigoare, adică materiale naturale, colțuri rotunjite, plăcut la atingere, lacuri și emailuri non-toxice și certificate pentru copii.
Eu și tatăl meu, Orlando Ledon, am creat o mică tâmplărie de lemn, la noi în curte. El, inginer șef de șantier de drumuri și poduri, a renunțat la tot pentru a-mi oferi tot suportul și sprijinul necesar. Împreună am investit 15.000 de lei, tot ce aveam. Ne-am cumpărat primele utilaje, tip hobby și câteva materiale. El se ocupa de partea de prelucrare a lemnului și de asamblare, iar eu de partea de finisaj și vopsit. El lucra ziua, iar eu noaptea, după ce adormeau copii. Apoi, am cooptat-o și pe mama mea. Ea a preluat partea de finisaj, iar eu am putut să mă ocup 100% de partea de proiectare și de marketing. A fost foarte greu pentru noi.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
10 decembrie: Future Energy Europe Summit, Ediția a IV-a
17 decembrie - Gala Club Antreprenor, Ediția a XVII-a
19 decembrie - Viitorul asigurărilor în domeniul transporturilor, expedițiilor și logisticii
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Anul 2018, pentru noi, a fost un total „experiment”. Am început cu pătuțuri tip căsuțe si câteva corpuri mici de mobilier. Am avut o cifră de afaceri de 150.000 lei în 2018 și de 370.000 de lei în 2019. Toți banii au fost investiți în extinderea atelierului de mobilă. De la un mic spațiu de 18 mp, ne-am extins la 96 mp spațiu de lucru.
În iunie 2019, am primit finanțarea de 44.000 de euro prin programul StartUp Nation 2018, cu care am reușit să echipăm întregul atelier cu utilaje profesionale și un mic uscător de lemn. Abia acum terminăm anul de implementare. Nu a fost ușor, dar mulțumită acestui program ne putem bucura de ce avem. Producția a crescut semnificativ, de la 5 paturi pe lună, acum putem face până la 20 paturi, plus alte corpuri de mobilier.
Care sunt cele mai mari provocări în această industrie, în anul 2020?
Anul 2020 a început mai puțin „furtunos” pentru noi. Pe perioada stării de urgență am avut o creștere de aproape 200%, comparativ cu perioada similară din anul 2019. Nu am putut opri atelierul. Am luat toate măsurile de prevenție și siguranță atât pentru angajați cât și pentru client.
Pentru noi, menținerea forței de muncă a fost mereu o provocare. Nu prea se găsește un meseriaș care dorește să lucreze cu lemn. Prin programul StartUp Nation suntem obligați să menținem 5 angajați. Noi avem nevoie de mai mulți și abia reușim să menținem cele 5. În industria mobilei din lemn trebuie instruire atât pentru operarea utilajelor cât și pentru respectarea tuturor standardelor noastre de finisaj. Cerințele pentru un produs dedicat copiilor sunt mai mari, comparativ cu un alt tip de produs.
Acum ne confruntăm cu cea mai mare provocare, concurența. Multe magazine online s-au direcționat către produse confecționate în țară, lăsând la o parte produsele importate. Au apărut multe firme noi de producție de mobilier pentru copii, toate cu aceleași direcții și obiective. Discrepanța între prețurile de vânzare se simte. Clientul, în ziua de astăzi, nu mai caută un produs de calitate ci un preț mai bun.
Aveți mai multe mărci protejate la OSIM. Cum apreciați concurența existentă pe această piață, în România și la nivelul Uniunii Europene?
Avem brandul protejat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, iar aproape toate desenele produselor sunt protejate la OSIM sau sunt în curs de a fi protejate. Dar aici în România nu există educație sau suficiente cunoștințe despre ce înseamnă un desen protejat. Pe clienți nu-i interesează cine are dreptul de fabricație. Sunt mulți producători din țară care habar nu au că încalcă legea de fiecare dată când reproduce sau comercializează un produs deja protejat. Chiar dacă facem notificare și îi anunțăm, răspunsul lor lasă mult de dorit.
Eu, nefiind vorbitoare nativă de limbă română, am apelat de multe ori la un specialist copywriter pentru corectarea textelor și mesajelor folosite pentru descrierea și promovarea produselor noastre. Este frustrant atunci când văd alți producători folosind același text cu copy-paste, uneori și cu greșelile mele gramaticale.
Anul trecut ați lansat www.decorpentrucopii.ro, o platformă de vânzări care reunește peste 20 de producători de mobilier pentru copii. Cum decurge colaborarea cu aceste firme? Care sunt cele mai solicitate produse?
Da, DecorPentruCopii.ro este în acest moment cel mai mare magazin online cu produse fabricate în România, dedicat copiilor. Este rezultatul unei colaborări cu peste 20 de producători din toată țara, nu doar de mobilier, avem producători de produse textile și de jucării pentru copii. Produsele sunt comercializate sub brandul producătorului și la prețuri direct de la producători, fără adaos comercial.
În acest moment avem 17 branduri și peste 500 de produse listate pe site. De la pătuțuri tip căsuțe, dulapuri, șifoniere, biblioteci, scăunele și măsuțe, decorațiuni, textile și accesorii, produse pentru bebeluși, corturi teepee, salteluțe de joacă, puffuri, materiale educaționale și jucării.
DecorPentruCopii.ro este și site-ul prin care ne promovăm produsele noastre, producția proprie. Idea a pornit în 2018, trebuia să îmi fac site-ul de prezentare, atunci aveam doar 5 produse. M-am tot gândit că dacă o mămică cumpără un pătuț de la noi, cu siguranță o să aibă nevoie de lenjerie, accesorii și poate și alte piese de mobilier pentru camera copilului. Am început să abordez diferiți producători prin social media. Unii au fost deschiși și interesați de proiect, alții au refuzat idea din prima, de ce să vândă produsele lor prin alt site. În acea perioadă, nu prea era folosit sistemul de dropshipping. Emag-ul era singura platformă de vânzări mari din țară.
Am avut și am în continuare foarte multe cereri de colaborare cu producători din străinătate, dar am decis să mă bazez doar pe produse fabricate în România. DecorPentruCopii.ro este mai mult decât o platformă de vânzări, este un proiect de sprijin și suport pentru firmele StartUp, IMM-uri și PFA din toată țara. Noi ne ocupăm de tot ce înseamnă listarea produselor pe site (aici intră și prezentarea produselor, fotografie), promovare online, relații cu clienții, vânzare, logistică și servicii postvânzare. Producătorul se ocupă doar de producție și de pregătirea produselor lor pentru a fi expediate.
Am avut și am o colaborare frumoasă și de succes cu câteva ateliere mici, care au început cu un singur produs. Iar cu timpul, mulțumită vânzărilor prin magazinul DecorPentruCopii.ro, au crescut cifra lor afaceri, numărul de angajați, spațiul de lucru și bineînțeles, gama lor de produse.
Cum vă așteptați să evolueze acest marketplace, având în vedere potențialul de creștere și experiența statelor mai dezvoltate?
Pentru anul 2020, aveam în plan deschiderea primului showroom în București, cu produsele listate pe site-ul DecorPentruCopii.ro. Dar această idee a rămas în standby până trecem perioada actuală cu pandemia. Acum ne axăm pe creșterea vânzărilor online și a vânzărilor B2B. Recent am terminat un proiect frumos cu PROVIS – Centrul Național De Resurse Pentru Voluntariat și am dotat 3 creșe din București cu mobilier, în colaborare cu DGASMB.
Noi suntem deschiși la mai multe colaborări cu producători din țară. Orice colaborare va trece printr-o perioadă de probă și evaluare. Produsele sunt testate și evaluate înainte de a fi comercializate. Iar evaluarea finală este feedback-ul primit de la clienții noștri.
Unde vă vedeți peste 5 ani, ca dimensiune a business-ului, anvergura clienților și poziționarea în piață?
Mă consider o persoană ambițioasă, cu vise și planuri mari pentru acest business. Atelierul de producție va crește, vrem să trecem de la mobilier „la comandă” și mini serie, la producția în serie mari. Să reducem la maxim termenul de livrări și să creștem cifra de afaceri. Vreau să continui pe piața națională, dar mai mult pe B2B. Vom începe în curând proceduri pentru ISO la atelier și ne bazăm pe alte programe de finanțare pentru o creștere majoră.
DecorPentruCopii.ro va crește, cu siguranță. Vreau să deschidem showroom-ul și vreau să participăm la târguri internaționale și bineînțeles, poate peste 5 ani, vom fi deja pe piața internațională.
Cum găsiţi echilibrul între viaţa personală şi cea profesională? Ce lucruri aduc bucurie în viaţa dumneavoastră, în afara carierei?
De când am început acest drum antreprenorial, viața mea personală s-a limitat la timpul petrecut cu copiii. La început mergeam cu copii peste tot, vizite la ateliere, întâlniri de business, evenimente, conferințe. Copiii nu au fost impediment pentru a putea face munca mea. Ador să petrec timpul cu ei. Șurubelnița și șuruburile au fost între primele lor jucării. Ele sunt sursa mea de inspirație și sunt primii care testează prototipuri realizate la atelier.
Atunci când primesc pozele de la clienți cu camerele amenajate cu produsele din magazin, este o mare bucurie pentru mine. Atunci când văd că se recomandă DecorPentruCopii.ro prin diverse grupuri de mămici și copii, este o mare bucurie pentru mine. Atunci când văd că ai mei copii sunt independenți, se bucură de mobilier și de jucăriile realizate de noi, este o bucurie pentru mine.
Interviu apărut în revista Club Antreprenor, ediția I