“Creșterile salariale în pandemie nu reprezintă altceva decât o percepție eronată a realității economice. Nu putem vorbi de creșteri ale salariului mediu net în domeniul HORECA atât timp cât s-a înregistrat o rată a concedierii personalului de 29% conform statisticilor din sector. Serviciile hoteliere și de restaurant au fost cele mai afectate de pandemie, ca urmare, datele statistice pe acest fond al concedierilor sunt distorsionate și nu reflectă situația din teren”, este de părere președintele CONAF, Cristina Chiriac.
Câștigul salarial mediu brut a fost în luna iunie, conform INS, de 5369 de lei
Câștigul salarial mediu brut a fost în luna iunie, conform INS, de 5369 de lei, înregistrând o creștere de 3,5%, în timp ce salariul net a fost în creștere față de luna precedentă cu 119 lei, respectiv 3,7%. Cele mai importante creșteri lunare ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul hoteluri și restaurant 27,2%, urmat de fabricarea mobilei ( 17,6%), activități culturale și spectacole ( 14,8%), fabricarea produselor textile (12,7%).
Raportat la creșterile salariale din luna iunie, avem o rată a somajului de 5,2%, cu un număr al șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat de 467 mii persoane, în creștere atât față de luna precedentă ( 463 mii persoane) cât și față de aceeași lună a anului anterior (343 mii persoane).
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
10 decembrie: Future Energy Europe Summit, Ediția a IV-a
17 decembrie - Gala Club Antreprenor, Ediția a XVII-a
19 decembrie - Viitorul asigurărilor în domeniul transporturilor, expedițiilor și logisticii
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Cristina Chiriac declară: “Trebuie analizat întreg tabloul economic. Nu putem vorbi de creșteri de salarii când avem concedieri masive de personal. Reacția rapidă a factorilor de decizie care au hotărât acordarea de facilități fiscale și garanții guvernamentale întreprinderilor afectate de pandemie și persoanelor fizice aflate în cvasi șomaj au condus la recuperarea, într-o anumită măsură, a pierderilor conjucturale. Însă, nu este momentul să cuantificăm câștigul ci trebuie să continuăm măsurile de susținere a pieței forței de muncă pentru a putea vorbi de creșteri salariale sustenabile și de durată, care să se reflecte în buzunarele cetățenilor. Când vom vedea o creștere economică bazată pe creșterea consumului ca efect al sporirii câștigurilor salariale nete, de abia atunci putem vorbi de reflectarea indicatorilor macroeconomici în realitatea economică și nu de distorsiuni, normale de altfel, într-o situație de criză generalizată la nivel mondial.”
CONAF
CONAF continuă demersul început în 2019 în cadrul dezbaterilor “Pactul pentru Muncă”, unde au fost identificate și centralizate problemele și soluțiile care pot stimula dezvoltarea unei piețe a forței de muncă flexibilă, corelată cu realitatea economică, generatoare de creștere economică durabilă și sustenabilă. În următoarea perioadă, aceste măsuri vor fi aduse în atenția tuturor factorilor politici și armonizate, astfel încât să poată fi implementate prin consens politic.
Pactul pentru Muncă este un proiect inițiat în 2019 de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Federația Patronală Petrol și Gaze.